In diferite tari din lume se desfasoara anual concursuri de frumusete pentru animale. Insa nu intotdeauna este vorba de caini, pisici si alte necuvantatoare „normale”. Cele mai frumoase exemplare sunt alese chiar si dintre sobolani, serpi sau camile.
In urma cu cateva zile, la Los Angeles s-a desfasurat un original concurs de „Mister Sobolan”. Dupa o intrecere apriga, la care au participat 43 de rozatoare, juriul l-a ales in unanimitate pe „Simply Dapper” drept cel mai reusit exemplar al acestei rase. Trasaturile fizice decisive in stabilirea castigatorului au fost frumusetea blanii, culoarea nasului si forma cozii.
„Miss Vaca”, un concurs international de frumusete pentru bovine, s-a desfasurat anul acesta in localitatea americana Bartow County. Spre deosebire de intrecerile agricole in care sunt apreciate cantitatea si calitatea laptelui, cele 90 de participante de anul acesta trebuiau sa arate cat mai bine, sa miroasa frumos si sa umble cat mai „gratios” pe podiumul improvizat. Proprietarii animalelor au spalat vacile cu sampon si le-au parfumat timp de patru ore inainte de inceperea concursului. In cele din urma, juriul a trebuit sa aleaga intre doua participante aflate la egalitate de puncte. In calcul s-a luat „vocea” vacilor, mai exact tonalitatea mugetului.
Proprietarul unei camile din Emiratele Arabe Unite a obtinut 53.000 $ dupa ce animalul sau a castigat un concurs de frumusete desfasurat la Abu Dhabi. Printre criteriile luate in calcul s-au numarat aspectul fizic, mersul cat mai lin si felul in care „parcheaza” camilele atunci cand turistii coboara de pe ele.
Cea mai interesanta intrecere dedicata animalelor exotice s-a desfasurat in urma cu o luna la Roma. Timp de trei zile, hotelul in care a avut loc concursul de frumusete, cel mai mare de acest gen din Europa, a fost luat cu asalt de soparle, serpi si broaste testoase. „Bestiile” au fost apreciate de peste 40 de biologi si medici veterinari. Dupa ce a fost stabilit cate un castigator din fiecare specie, juriul a trebuit sa aleaga campionul absolut al concursului de frumusete. Iguana „Grisu” a fost incoronata regina animalelor exotice din Europa, datorita blandetii si inteligentei sale. „Am acest animal de cativa ani. Umbla liber prin casa si s-a atasat de noi mai ceva ca un caine. Nu as da iguana pentru nimic in lume”, a declarat Dino Schiff, proprietarul campionului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.