Rusia a numit un nou comandant al flotei sale din Marea Neagră. Cine este și ce a făcut înainte

 1 comentariu

Amiralul Alexander Moiseev a fost numit, marți, 2 aprilie, comandant-șef al Marinei Ruse, în urma decretului semnat de președintele rus, Vladimir Putin, a informat Ministerul rus al Apărării, citat de agenția Interfax.

Tot marți, prin decret prezidențial, viceamiralul Konstantin Kabanțov a fost numit noul comandant al Flotei de Nord, iar viceamiralul Serghei Pinciuk a fost învestit comandant al Flotei Mării Negre.

În cadrul unei conferințe telefonice cu conducerea Forțelor Armate Ruse, ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a anunțat numirea celor trei în posturile de comandă ale marinei.

„Felicitări, colegi! Înțelegeți responsabilitatea enormă care cade pe umerii dumneavoastră. Și sper că veți face față sarcinilor pentru care comandantul suprem al forțelor armate ale Federației Ruse, Ministerul rus al Apărării și, bineînțeles, țara v-au pregătit”, a declarat Serghei Șoigu.

Până de curând, Alexander Moiseev a comandat Flota rusă de Nord, în timp ce Serghei Pincuk a fost comandant al Flotilei Caspice, iar Konstantin Kabanțov, primul adjunct și șef de personal al Flotei de Nord.

Erou al Rusiei, amiralul Alexander Moiseev a fost numit comandant-șef interimar al Marinei Ruse, după ce predecesorul său, amiralul Nikolai Evmenov, a fost demis la începutul lunii martie.

Alexander Moiseev, comandant de submarine

Născut pe 16 aprilie 1962 în regiunea Kaliningrad, Alexander Moiseev a absolvit, în 1987, Școala Navală Superioară de Radioelectronică din Sankt Petersburg, iar în 2003, Academia Navală N. Kuznețov. În 2011, a absolvit cu onoare Academia Militară a Statului-Major al Federației Ruse.

A servit pe submarinele nucleare ale Flotei de Nord începând ca inginer al grupului de unități de război, pentru ca, ulterior, să ajungă comandant al unui submarin cu rachete, comandant al unei formațiuni de submarine și comandant-șef al forțelor submarine.

În 1998, sub comanda lui Moiseev, submarinul nuclear Novomoskovsk a lansat cu succes un satelit spațial pe orbita joasă a Pământului pentru prima dată în istorie.

În noiembrie 2017, a fost numit șef adjunct al Statului-Major General al Federației Ruse, iar în iunie 2018, Moiseev a devenit comandantul Flotei Mării Negre.

Din 3 mai 2019, Alexander Moiseev a condus Flota de Nord a Federației Ruse. În acest post, l-a înlocuit pe Nikolai Evmenov, care în aceeași zi a fost numit comandant-șef al marinei.

FOTO: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Marica13 03.04.2024, 14:28

    Sincer....nu ma intereseaza.

ALTE ȘTIRI
Angajații din învățământul preuniversitar de stat din județul Iași vor avea zi liberă miercuri, 14 octombrie 2026, cu ocazia Sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva.
20:35
Școlile din Iași se închid de Sfânta Parascheva. Cine beneficiază de o zi liberă pe 14 octombrie
Un doctor care se află pe holul spitalului
19:42
Cazul Andrei Drăgan, tânărul care a murit în 2024 la SJU Târgu Jiu: raportul IML confirmă că băiatul trebuia operat de urgență, FACIAS cere ca vinovații să fie judecați
MONDEN
Paula Chirila și Dan Giuvelic | sursa foto: PR
17:46
Paula Chirilă și-a făcut propria emisiune. Peste 100.000 de oameni s-au uitat la primele două episoade: „Cred că ăsta e secretul”
Parastas Tamara Buciuceanu
17:29
Actorul Mihai Constantin a făcut parastasul de 7 ani pentru Tamara Buciuceanu-Botez
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu va depune pe 15 octombrie la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:11
Anunțul făcut de Luca Niculescu după noile negocieri cu partidele pentru a primi votul în Parlament
Un barbat in costum gri sta la o masa si acordă un interviu
InterviuExclusiv
18:00
Politologul Gheorghe Fârte critică dur graba formării Guvernului: „Neserios și iresponsabil. Președintele a făcut o greșeală teribilă”
Ultimele știri
21:51
O colecție de cărți Pokémon, descoperită în pod, i-ar putea aduce o avere unui pensionar din Marea Britanie
21:51
A murit Vasile Ionescu, unul dintre cei mai importanți activiști și intelectuali romi din România postcomunistă
21:46
Directoarele de la Colegiile Naționale „Gheorghe Lazăr” și „I.L.Caragiale” din București, eliminate din concursul de directori după prima probă. Explicațiile celor două
21:31
Sorin Grindeanu a dat semnalul cu două zile înainte ca Luca Niculescu să depună lista miniștrilor în Parlament: „Dacă vom hotărî să intrăm la guvernare, vom avea o cerință”
TRENDING
21:50
Horoscop 14 octombrie 2026. Leii pot primi astăzi informații valoroase de la o persoană din anturajul apropiat
Interviu
18:30
„Lumea nu mai întreabă ce suprafață are apartamentul, întreabă care este cel mai mic preț”, Attila Ivacson, CEO Ananda Group. Cum se schimbă piața imobiliară din București?
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
Deficitul de fier ar putea fi cauza principală a lipsei de energie, avertizează specialiștii.
20:42
Te simți obosit chiar dacă dormi suficient? 5 sfaturi care te ajută să combați deficitul de fier
Ministrul Sanatatii  cere rectificare bugetara
20:32
Ministrul Sănătății avertizează: Fără rectificare bugetară în Sănătate, sistemul medical intră în blocaj în 2-3 săptămâni
Set de machiaj profesional
15:00
Cum să-ți organizezi produsele de machiaj și cosmeticele. Idei practice pentru spații mici
De ce se ia tensiunea la mâna stângă - Sursă foto: Shutterstock
18:44
De ce se ia tensiunea la mâna stângă
Toamna aduce nu doar frunze căzătoare și seri răcoroase, ci și o varietate de fructe bogate în fibre, perfecte pentru a diversifica alimentația.
18:20
5 fructe de toamnă bogate în fibre, recomandate de nutriționiști
Câtă apă se pune la orez
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Borcan cu maioneză
15:46
Cum dregi un sos care s-a tăiat. Trucuri rapide de la bucătari
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Palatul Culturii din Iași a fost dat în folosință în 1925 și a fost construit în stil neogotic, după planurile arhitectului I.D. Berindei. Foto: Hepta
19:09
Palatul Culturii din Iași are crăpături și infiltrații de apă la subsol, la 10 ani după lucrările de reparații și consolidare: „Am văzut cum țâșnea apa”
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, a cerut modernizarea infrastructurii europene pentru a asigura o mobilizare rapidă a trupelor spre est, într-un context de reevaluare a prezenței militare a SUA pe continent
15:57
SUA cer Europei să pregătească deplasarea rapidă a trupelor spre est. Ce trebuie să facă România
Nicușor Dan
15:45
Ce se schimbă pentru românii din Ucraina după promulgarea legii educației de către Zelenski. Reacția lui Nicușor Dan
Persoane participa la un protest intitulat Niciuna infranta. Niciuna uitata. Niciuna mai putin. impotriva violentei asupra femeilor, in Piata Victoriei din Bucuresti, miercuri, 18 iunie 2025.
15:22
Cornelia, al 31-lea femicid din România în 2026, a cerut ajutor, dar nu și-a reclamat soțul. Legea există, dar întârzie să fie aplicată
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
07:27
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?