Ana Maria Pătru, scrisoare către comisia de anchetă: În fatidica zi a reținerii, copilul meu m-a implorat cu lacrimi în ochi să vin seara acasă la el

Comentează
Ana Maria Pătru, scrisoare către comisia de anchetă

Fostul șef AEP Ana Maria Pătru este prima persoană care refuză audierea în comisia de anchetă privind prezidențialele din 2009. Aceasta a transmis comisiei o scrisoare, în care anunță că a luat decizia de a nu se prezența în fața parlamentarilor, din ”rațiuni de ordin personal”. Ea povestește că, în fatidica zi a reținerii, copilul a implorat-o cu lacrimi în ochi să vină seara acasă. 

Scrisoarea Anei Maria Pătru, fost vicepreşedinte al AEP, şi datele prezentate în ea vor fi analizate miercuri de membrii Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, a declarat preşedintele comisiei, Mihai Fifor.

Anunțul privind refuzul acesteia de a veni la audieri a fost făcut de președintele comisiei de anchetă, social-democratul Mihai Fifor.
"V-am distribuit scrisoarea doamnei Ana Maria Pătru. Declină prezenţa la lucrările comisie şi ne trimite un document pe care vă rog să îl analizaţi şi o să discutăm ulterior', i-a informat Mihai Fifor pe membrii comisiei.

Întrebat de senatorul USR Mihai Goţiu ce se poate face în cazul în care Ana Maria Pătru refuză să vină la audieri, Mihai Fifor a arătat că la finalul şedinţei de audieri de luni se va lua o decizie în acest sens. ”Hotărârea spune foarte clar ce putem face, rugămintea mea este să ne uităm peste materialul trimis şi la finele şedinţei de azi discutăm şi luăm o decizie', a precizat preşedintele Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009", a menţionat Fifor.

Aceasta face referire în scrisoare la momentul în care a fost reținută de DNA, în plină campanie pentru alegerile parlamentare din 2016.

”În fatidica zi a reținerii, copilul meu m-a implorat cu lacrimi în ochi să vin seara acasă la el. Știind că nu am comis nicio ilegalitate, l-am asigurat că mă voi întoarce repede. Numai că purgatoriul reprezentat de drumul spre libertate (..+ a durat extrem de mult, mai bine de trei luni”, a scris Pătru, în scrisoarea trimisă comisiei de anchetă.

Pătru susţine că, în urma acestui șoc, copilul ei a intrat "într-o stare de depresie extrem de accentuată" din care încă nu şi-a revenit pe deplin, iar decizia de a nu se prezenta în fața comisiei de anchetă a fost luată în urma rugăminților venite din partea băiatului.

"Atunci când a auzit că sunt chemată la comisia pe care o reprezentanţi, din nou cu lacrimi în ochi, copilul mi-a cerut să nu merg, pentru că «nu vreau să fiu luată din nou» şi că, fără mine, nu poate trăi. (..) Sunt mamă şi îmi iubesc băiatul mai mult decât orice altceva pe Pământ", a mai scris Pătru.

Ea le transmite parlamentarilor că decizia este una îndelung cântărită şi are la bază exclusiv raţiuni de ordin personal.

Pătru: Traian Băsescu m-a sunat când era președinte ca să îmi spună că aș putea fi arestată, în dosarul referendumului din 2012

Fostul şefă a AEP mai spune, într-o scrisoare trimisă membrilor comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, că a primit un telefon de la Traian Băsescu, pe vremea când era preşedintele ţării, în care i-a spus că ar putea fi arestată pe subiectul dosarului referendumului din 2012.

Ana Maria Pătru a menționat că reţinerea sa nu a avut legătură cu faptul că este „băsistă”, ci pentru că este implicată în acţiunile întreprinse de PSD, deși acest lucru nu este adevărat.

Pătru a susţinut că Traian Băsescu, pe vremea când era preşedintele ţării, a sunat-o şi i-a spus că ar putea fi arestată pe subiectul dosarului referendumului din 2012. ”La un moment dat, am primit un telefon de la Traian Băsescu, preşedinte în funcţie la acel moment, domnul Traian Băsescu, în care mi-a spus că aş putea fi arestată fix pe subiectul dosarului referendumului din 2012. O altă greşeală care mi s-a reproşat a fost nemulţumirea mea că, în 2012, procurorii au ridicat listele electorale permanente de la acel moment”, a scrie ea în scrisoare.

Ana Maria Pătru a fost chemată și săptămâna trecută la audieri, dar și atunci a lipsit.

Alegerile prezidenţiale din 2009 nu au fost fraudate, a declarat luni, chestorul Mihai Capră, fost secretar de stat în Ministerul de Interne. El a recunoscut în faţa comisiei de anchetă parlamentară că ar fi vrut să câştige Traian Băsescu, dar nu atât de mult încât "să-şi joace libertatea la ruletă".

Întrebat dacă alegerile din 2009 au fost fraudate sau nu, Capră a spus că îi este greu să dea un răspuns tranşant, principala vulnerabilitate fiind, în opinia sa, votul multiplu. El a subliniat că, în activitatea sa, Ministerul de Interne s-a achitat de sarcini şi nu a influenţat în niciun fel rezultatul alegerilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
19:31
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:12
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
17:55
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
Analiză
18:00
Eterni în funcții publice. Președinții și premierii pleacă, ei rămân pe poziții
20:04
Ambasada Rusiei vorbește despre „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii” în cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România
20:03
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
19:34
Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
TRENDING
13:57
Grindină uriașă de 10 cm, rafale de vânt de 120 de km și ploi abundente: se anunță furtuni extreme în Balcani
18:50
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
17:48
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei. Sursă foto: Ayako Funatsu / Facebook
14:40
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei: „România m-a învățat să fiu fericită”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
atentat 11 septembrie 2001 profimedia-1129202719
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate