Vă avertizăm că urmează imagini care pot avea impact emoțional!
Anamaria Prodan a oferit noi detalii despre bătaia cu Laurențiu Reghecampf și spune că inclusiv finul său, care se afla în casa ei din Snagov, a fost bătut de fostul soț.
„Sunt plângeri penale, este plângerea finului meu care a fost lovit cu bestialitate, bătut, i s-au rupt hainele de pe el doar pentru faptul că omul a filmat de frică când a văzut tot ceea ce se întâmplă în fața lui, iar eu l-am întrebat dacă a filmat ca să mergem la poliție. Pentru că era deja a treia oară când mă duceam la poliție și nu aveam probe”, a mai spus Anamaria Prodan, duminică, la Antena 3.
Finul impresarei a mers tot vineri la poliție unde a depus o plângere pe numele antrenorului. Lucru confirmat și de IPJ Ilfov și transmis într-un comunicat de presă.
„La sediu Poliției Stațiunii Snagov, un alt bărbat, în vârstă de 47 de ani, a sesizat faptul că a fost agresat fizic, prin lovire, de către primul bărbat menționat, în acest sens fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare”, a transmis Poliția Ilfov.
Anamaria Prodan susține că Laurențiu Reghecamf a pornit scandalul, intrând în locuința sa din Snagov băut.
„Când ești agresat, nu poți să stai cu mâinile în sân, să fii lovit doar pentru faptul că ești femeie și trebuie să taci că te judecă un Gigi Becali sau mai știu eu cine din țara asta sau o publicație gen Cancan”, a mai spus Anamaria Prodan la Antena 3.
Mai mult, impresara spune că episodul de vineri seara s-a mai repetat și în trecut.
„Ce ați văzut acum a mai venit de trei ori, deci s-a mai întâmplat. (…) Tot ceea ce vedeți astăzi la Reghecampf nu cred că ați văzut timp de 16 ani cât a fost cu mine. Omul trăia într-o altă lume, avea alte valori despre viața. Avea alt anturaj”, a mai spus Anamaria Prodan, adăugând că a fost la Medicină Legală după bătaie.
Alte două plângeri împotriva lui Reghe, una de amenințare și alta de furt
Anamaria Prodan a făcut, în luna februarie, o plângere prealabilă pentru ameninţare împotriva soţului său, Laurenţiu Reghecampf, Poliţia Ilfov precizând că nu au fost întrunite condiţiile pentru emiterea ordinului de protecţie provizoriu.
Anamaria Prodan a primit un formular pentru a cere instanţei un ordin de protecţie, dar într-un final a făcut cerere pentru retragerea plângerii prealabile.
„La data de 21 februarie a.c., femeia a depus la sediul Poliției Stațiunii Snagov o plângere penală prealabilă, prin care îl reclama pe soțul său, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare. În această cauză, persoana vătămată a fost citată procedural de 3 ori, la primele 2 citații aceasta comunicând prin avocat că, din diferite motive, nu se poate prezenta, iar în cazul celei de-a treia citație, persoana vătămată a trimis o cerere de retragere a plângerii prealabile formulat anterior împotriva soțului său”, a transmis Poliția Ilfov, duminică, într-un comunicat de presă.
O altă plângere a fost depusă la sediul poliției Snagov la finalul anului 2021 în care îl acuza pe antrenor de furt.
„La data de 23.12.2021, la sediu Poliției Stațiunii Snagov a fost înregistrată plângerea prealabilă a femeii respective, formulată prin avocat ales, depusă anterior la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea și înaintată la Poliția Stațiunii Snagov, prin care persoana vătămată a sesizat aspecte privind comiterea infracțiunii de furt de către soțul ei”, a mai precizat IPJ Ilfov.
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost vineri seara protaganiștii unui scandal. Cei doi s-au acuzat reciproc de lovire, iar în urma audierilor au fost deschise două dosare penale și două ordine de restricție.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro