Avertismentul Protecției Consumatorilor cu privire la reducerile de preț din perioada de iarnă. Cum te poți asigura că nu ești păcălit

Comentează

Cei care vor să beneficieze de perioada reducerilor de iarnă trebuie să se informeze cât mai bine despre produsele pe care urmează să le achiziţioneze și să verifice preţurile acestora pe site-urile care afişează preţuri comparative pentru acelaşi produs, a recomandat, duminică, Paul Anghel, director general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), într-o postare pe pagina sa de Facebook, preluată de Agerpres.

„Au trecut sărbătorile și începe perioada reducerilor de iarnă. Vă sfătuiesc să fiți foarte atenți la prețuri! Reducerile mari de preţ, într-o anumită perioadă, sunt binevenite atât pentru consumatori, cât şi pentru operatorii economici", scrie Paul Anghel.

Pentru a beneficia de aceste reduceri, fără să le fie afectate interesele economice, consumatorii trebuie să se informeze cât mai complet asupra produselor pe care intenționează să le achiziționeze, să fie extrem de vigilenți și să acorde maximă atenție tuturor detaliilor, în special în perioada marilor reduceri de prețuri. De asemenea, recomand verificarea prețurilor prin consultarea site-urilor care afișează prețuri comparative pentru același produs. Sfaturile lui Paul Anghel pentru perioada reducerilor de prețuri:

În cazul în care cumpărătorii consideră că drepturile le-au fost încălcate, comisarul le recomandă să semnaleze ANPC orice abatere şi dă asigurări că instituția le va acorda „tot sprijinul".

Regulile impuse operatorilor economici

Paul Anghel subliniază că vânzările cu preţ redus, indiferent de tipul acestora, respectiv soldare, lichidare, vânzări promoţionale, trebuie să respecte o serie de reguli de fixare şi publicitate a preţurilor.

Astfel, orice operator economic care anunţă o reducere de preţ trebuie să o raporteze la preţul de referinţă practicat în acelaşi spaţiu de vânzare pentru produse identice.

Prețul redus trebuie să fie inferior prețului de referintă. Prețul de referință reprezintă cel mai scăzut preț practicat în același spațiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării prețului redus. ANPC:

Orice anunț de reducere de preț exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil și fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice:

  • fie prin menționarea noului preț lângă prețul anterior, barat;
  • fie prin mențiunile „preț nou", „preț vechi" lângă sumele corespunzătoare;
  • fie prin menționarea procentului de reducere și a prețului nou, care apare lângă prețul anterior, barat.

„Pentru siguranța cumpărăturilor din perioada reducerilor citiți cu atenție caracteristicile produsului și verificați dacă acesta corespunde cu adevărat dorințelor și nevoilor dumneavoastră", mai spune Paul Anghel.

Recomandările ANPC pentru consumatori

Cumpărăturile din perioada reducerilor pot fi făcute în siguranță dacă:

  • Întocmiți o listă cu produsele pe care doriți să le achiziționați și cu prețurile actuale ale acestora. Acest lucru vă va ajuta să evitați falsele reduceri de prețuri, de exemplu, atunci când comercianții măresc prețul și aplică procentul de reducere la prețul astfel majorat;
  • Citiți cu atenție caracteristicile produsului;
  • Verificați dacă produsul corespunde cu adevărat dorințelor și nevoilor dvs.;
  • Verificați stocul existent (pentru comerțul online);
  • Verificați prețul afișat pe site și dacă acesta este integral (conține sau nu TVA), dacă prețul include și costul de livrare etc.
  • În cazul în care comandați online, verificați, înainte de a trimite comanda, dacă prețul fiecărui produs din coșul de cumpărături este același cu prețul redus indicat atunci când ați ales produsul.

Cum trebuie afișat prețul?

Indiferent că este vorba de un magazin online sau de unul clasic, prețul trebuie întotdeauna afișat clar, lizibil, în lei și cu toate taxele incluse (TVA și alte taxe suplimentare, dacă este cazul), precizează Paul Anghel.

Care sunt regulile privind reducerea de preț?

  • Orice anunț de reducere de preț exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil și fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice: fie prin menționarea noului preț lângă prețul anterior, barat, fie prin mențiunile „preț nou", „preț vechi" lângă sumele corespunzătoare, fie prin menționarea procentului de reducere a prețului nou care apare lângă prețul anterior, barat, indiferent de tipul de vânzare cu preț redus (soldare, lichidare, promoționale);
  • Orice vânzare cu preț redus, indiferent de tip (de soldare, de lichidare, promoțională etc.), trebuie să fie însoțită sau precedată de publicitate și anunțată sub denumirea ei („soldare/soldări/solduri", „lichidare”, „promoții” etc), însoțită de data de debut și de durata acesteia.
  • De asemenea, în cazul în care oferta este deja în derulare, trebuie să fie informați cu privire la valabilitatea reducerii sau că oferta este valabilă numai „în limita stocului disponibil”.
  • În momentul cumpărării, consumatorii trebuie să verifice dacă oferta mai este valabilă și dacă reducerea de prețuri anunțată este identică cu cea reală (la cititoarele de cod de bare din cadrul marilor magazine sau direct la casă, dacă prețul afișat este cel facturat).
  • La achiziționarea pachetelor promoționale de tipul „3 la pret de 2”, trebuie să verifice prețul individual al produselor, care trebuie să existe în mod obligatoriu la vânzare, pentru a-l putea compara cu prețul pachetului promoțional.
  • Sfătuiesc consumatorii să solicite informații suplimentare atunci când au nelămuriri privind orice campanie publicitară făcută prin orice mijloace (în cadrul magazinului, prin afișe sau pliante, prin anunțuri pe site etc).

Sfaturile ANPC pentru cumpărăturile online:

  • Verificați stocul existent;
  • Verificați prețul afișat pe site și dacă acesta este integral (conține sau nu TVA);
  • Verificați dacă prețul include și costul de livrare.

Operatorul economic este obligat să informeze corect și complet consumatorii. Pe website-ul acestuia trebuie publicate o serie de informații:

  • Datele de identificare (denumirea, adresa poștală și electronică, numărul de telefon, numărul de înregistrare în registrul societăților comerciale și cel de înregistrare fiscală etc);
  • Caracteristicile esențiale ale produsului;
  • Prețul cu toate taxele incluse;
  • Cheltuielile de livrare, dacă este cazul;
  • Modalitățile de plată și de livrare;
  • Perioada de valabilitate a ofertei sau a prețului;
  • Durata minimă a contractului, în cazul contractelor care prevăd furnizarea curentă sau periodică a unui produs;
  • Existența și modul de exercitare a dreptului de denunțare unilaterală a contractului.

Ce mai trebuie să știe cei care cumpără online:

  • Consumatorul poate contacta operatorul economic prin telefon pentru a cere informații suplimentare asupra produsului, serviciilor post-vânzare sau a condițiilor de livrare. Modul în care răspunde la aceste întrebări le poate oferi consumatorilor indicii asupra seriozității vânzătorului.
  • Consumatorul trebuie să știe că, din momentul în care a primit un produs comandat pe internet, are dreptul de a denunța contractual și 14 zile pentru a-l returna, dacă nu este mulțumit de el, fără să invoce vreun motiv.
  • Operatorul economic rambursează toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea consumatorului, inclusiv, după caz, costurile livrării, fără întârziere nejustificată și, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat de decizia de retragere din contract a consumatorului.
  • Rambursarea se face folosind aceleași modalități de plată ca și cele folosite de consumator pentru tranzacția inițială, cu excepția cazului în care consumatorul a fost de acord cu o altă modalitate de plată și cu condiția de a nu cădea în sarcina consumatorului plata de comisioane în urma rambursării.
  • Consumatorul trebuie să citească termenii și condițiile de funcționare a magazinului online deoarece termenul de 14 zile (în care poate opta pentru returnarea produsului) se prelungește cu încă 12 luni în cazul în care operatorul economic nu a furnizat pe suport durabil informațiile legate de dreptul de returnare a produselor.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: ANPC
ALTE ȘTIRI
Depozitarul Central al BVB a fost ținta unui atac cibernetic. Hackerii au vizualizat date personale, CNP-uri și conturi IBAN. Foto: Hepta
10:42
Atac cibernetic major la Bursa București: ce trebuie să facă investitorii și ceilalți utilizatori
Nicușor Dan, președintele României. Sursă foto: Dumitru Angelescu / Libertatea.
10:21
Președintele Nicușor Dan cere reexaminarea legii care incriminează căsătoriile forțate ale minorilor: cele 4 motive
MONDEN
Andreea Ibacka
10:40
Cum s-a schimbat Andreea Ibacka după divorțul de Cabral. Ce spune despre etichetele puse femeilor: „Tot timpul am simțit nevoia să demonstrez că sunt și deșteaptă”
Leonard Miron si iubitul lui
10:39
Cu ce a ajuns să se ocupe Leonard Miron în Marea Britanie. Fostul prezentator TV, nevoit să își schimbe numele
POLITIC
Radu Oprea propus pentru funcția de ministru al Apărării
10:04
Radu Oprea, propunerea lui Luca Niculescu la Apărare, a fost trimis în judecată pentru spălare de bani
Luca Niculescu în sacou albastru închis
15 oct.
Când are loc votul pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu. Calendarul audierilor miniștrilor
Ultimele știri
10:54
Un pădurar din Șomcuta Mare a fost găsit mort. Ar fi fost ucis de un cerb
Exclusiv
10:51
Profesorii de la Caragiale, scrisoare deschisă pentru susținerea directoarei care n-a trecut examenul
ExclusivInterviu
10:45
Ramona Olaru și-a îndeplinit marele vis. Unde v-a apărea în curând: „Important este că am ajuns aici”
10:42
Tânăra din Constanța care terorizează orașul a fost reținută: avea discernământ în momentul comiterii faptelor, au stabilit medicii legiști
TRENDING
08:25
Impozitul pe care Guvernul Luca Niculescu vrea să îl scoată de la 1 ianuarie 2027
09:43
Hârtia igienică dispare în 2026: ce o înlocuiește și devine trend global
07:00
Justiția de familie. Cupluri soț/soție din vârful sistemului judiciar din România
15 oct.
Horoscop 16 octombrie 2026. Berbecii trebuie acum să aleagă care sunt pasiunile pe care merită să le cultive în continuare
Diferența dintre pașaport simplu electronic și simplu temporar - Imagine cu două paşapoarte româneşti pe o hartă
10:31
Pașaportul României de situează pe locul 20 în topul Spațiului Schengen. Țările europene pe care le depășim și unde ne situăm în topul mondial
turist-britanic-exploreaza-romania-tren-pitesti-curtea-de-arges-youtube
09:22
Un britanic a pornit pe urmele lui Vlad Țepeș cu trenul prin România și a plătit mai puțin de doi euro pe un bilet: „Nici măcar nu știu unde sunt”
Imagine cu detaliile unei hărţi topografice
08:00
Ce este orientarea în teren și cum citești o hartă topografică. Ghid simplu pentru drumeți începători
Siluete privesc un avion care aterizează pe fundalul unui apus de soare strălucitor - zboruri, vacanțe de toamnă, turism
07:54
Orașul european ales de familiile din România pentru vacanța de toamnă. Biletele de avion, cu 15% mai scumpe în 2026
Doi bătrâni care numără bancnote euro
15 oct.
Un cuplu primește pe lună peste 6.000 de euro din pensii: „Nu putem să cheltuim toți banii”
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
uzina-dacia-mioveni
09:53
Producția zilnică la Uzina Dacia de la Mioveni a fost redusă la 1.000 de mașini, dar Guvernul pregătește un plan de salvare
Drumarii intervin pe Transfăgărășan cu utilaje și antiderapant din cauza ninsorilor, 16 octombrie 2026
09:48
Iarnă în toată regula pe Transfăgărășan: drumarii intervin cu utilaje de deszăpezire după ninsori abundente. Avertismentul DRDP Brașov
Mii de români primesc ajutoarele sociale marți, 20 octombrie. Sursă foto: Getty Images.
09:12
Mii de români primesc ajutoarele sociale marți, 20 octombrie. Calendarul plăților
O vedere aeriană a unei nave militare în largul coastei districtului Foca din Izmir, Turcia. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto Getty Images.
08:41
Percheziții și rețineri în România într-un dosar de facturi umflate pentru nave militare NATO
Ilustrație stradă Sursa foto-Dumitru Angelescu
09:45
Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială
Nicușor Dan, consultări cu Partidul Social Democrat. Sursa foto: Dumitru Angelescu
09:04
Ce-ai de faci așa, Nicușor?, pesedistule!
Fermier care traverseaza un camp
15 oct.
Fermierii europeni „se vor adapta”. Cu ce bani, doamnelor și domnilor de la Bruxelles?
inteligenta-artificiala
14 oct.
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile