Tot în luna mai, pe 12 mai exact, un cutremur cu magnitudinea de 8 pe scara Richter a zguduit provincia chinezească Sichau. Catastrofa a lăsat în urmă 88.000 de morţi, 375.000 de răniţi şi 5 milioane de persoane fără adăpost. Analiştii au estimat că pentru recontruirea acestor teritorii este necesară suma de 245 miliarde dolari.

Nici luna iunie nu a fost lipsită de evenimente neplăcute. Pe data de 21 La taifunul Fengshen s-a abătut asupra Filipinelor, iar nava “MV Princess of the Stars”, plecată din Manila spre insula Cebu s-a întâlnit cu valuri gigantice care au scufundat-o în largul insulei Sibuyan.În urma acestui incident din cele 862 de persoane aflate la bord numai 57 au fost găsite în viaţă.

Pe 20 de august Spania este lovită de o tragedie aeriană.Un avion al companiei Spanair a luat foc în timp ce decola, ca mai apoi să explodeze. Bilanţul a fost tragic, 154 de morţi, fiind vorba de cea mai gravă catastrofă aeriană din ultimii 25 de ani din Spania.

În lunile august şi septembrie nu mai puţin de patru uragane, Fay, Gustav, Hanna şi Ike, s-au abătut peste Haiti. Aceste dezastre au lăsat în urmă 800 de morţi, majoritatea numai în oraşul Gonaïves şi cel puţin 100.000 de case deteriorate.

0-112605-myn.jpg

Pe 8 septembrie, un val de noroi produs în urma prăbuşirii unui depozit de reziduuri minerale provenite de la o mină ilegală, a îngropat Taoshi, oraş cu circa 1.000 de locuitori din nordul Chinei, numărul victimelor fiind de 262.

La jumătatea lunii octombrie, incendii alimentate de puternice rafale de vânt care au depăşit 100 km/oră au afectat nordul oraşului Los Angeles distrugând în mai puţin de 5 zile 7.700 de hectare de teren. Noi incendii s-au declanşat la 12 noiembrie între Los Angeles şi Santa Barbara, distrugând 17.000 de hectare de teren.

La 7 noiembrie, Haiti a fost victima unei noi catastrofe, când o şcoală din Port-au-Prince s-a prăbuşit, tragedie soldată cu 91 de morţi şi 162 de răniţi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.