Deși a costat peste trei milioane de lei, aparatura medicală de la Institutul Oncologic din Iași zace nefolosită de un an. În tot acest timp, sute de vieți ar fi putut fi salvate la Centrul de transplant medular, cu ajutorul dispozitivelor medicale folosite pentru transplanturi de celule stem. Întreaga activitate este blocată din cauza birocrației, susțin reprezentanții unității medicale din Iași.
Agenția Națională de Transplant a trimis un evaluator să facă verificări abia zilele trecute, cu toate că a fost înștiințată în urmă cu 10 luni, informează Ziarul de Iași.
Ministerul Sănătății a alocat 3,3 milioane de lei Institutului Regional Oncologic din Iași (IRO). Investiția pare a fi însă trecută cu vederea de Agenția Națională de Transplant (ANT), care nu a acreditat centrul de la IRO de aproape un an.
[gallery columns="2" ids="1894465,1894464"]
Compartimentul de transplant de celule stem hematopoietice a fost gata în 2016, an în care a fost depus dosarul la ANT pentru obținerea acreditării. În august 2016, dosarul a fost declarat complet, iar reprezentanții institutului au așteptat să primească vizita comisiei de evaluare. Evaluarea propriu-zisă a avut loc abia zilele acestea, adică după 10 luni.
“În prima parte a anului 2016 am întocmit dosarul în vederea acreditării compartimentului. În august 2016 a fost declarat complet şi după aproape 10 luni am primit şi vizita ANT, care a constatat că îndeplinim toate condiţiile pentru obţinerea certificatului de acreditare în vederea efectuării transplantului de celule stem hematopoietice. Asta nu înseamnă că putem efectua procedura respectivă”, a explicat Mirela Grosu, managerul IRO.
Deși reprezentanții IRO Iași au îndeplinit condițiile pentru a efectua transplanturi medulare, procesul de acreditare nu s-a încheiat încă, arată sursa citată. Institutul urmează să primească mai multe documente oficiale prin care Ministerul Sănătății și Agenția Națională de Transplant atestă că pacienții care au nevoie de transplant de celule stem pot face această procedură medicală la Iași.
“S-a făcut o inspecţie în vederea acreditării clinicii de hematologie de la IRO pentru transplant medular, ceea ce înseamnă că în intervalul următor, după ce vor obţine ordinul de ministru prin care sunt acreditaţi oficial şi finanţare, vor putea realiza transplant medular”, a arătat dr. Raluca Neagu-Movilă, coordonatoarea Centrului Regional de Transplant.
Compartimentul de transplant celule stem hematopoietice din cadrul Clinicii de Hematologie de la IRO este compus din şase saloane sterile - dotate cu paturi moderne pentru terapie intensivă, staţii de monitorizare a funcţiilor vitale şi sisteme performante de filtrare a aerului - şi dependinţe. Accesul în compartiment este restricționat și se poate face doar pe bază de cartelă. Din acest motiv, saloanele pacienţilor sunt izolate printr-un sistem special. Compartimentul este dotat și cu un salon pentru afereză, utilat cu aparatură de ultimă generație. Cu ajutorul dispozitivelor medicale se pot recolta celulele stem hematopoietice care urmează a fi transplantate.
În zona Moldovei nu există nici un centru unde se poate face transplant de celule stem. Medicul-șef al Clinicii de Hematologie de la IRO, dr. Cătălin Dănăilă, susține că începerea activității în centrul de transplant medular înseamnă șanse la viață pentru sute de pacienți diagnosticaţi cu mielom multiplu, limfom non-Hodgkin, boala Hodgkin sau alte afecţiuni.
În România, există patru centre în care se efectuează această procedură medicală: la Institutul Fundeni şi la Spitalul Colţea din Bucureşti, respectiv la Spitalul de Copii din Timişoara şi la Spitalul Judeţean din Târgu Mureş.
sursă foto: Ziarul de Iași