Astfel,mai mulți deputați,majoritatea de la UDMR au depus o lege care este deja în vigoare prin care obligă orice furnizor de servicii de sănătate comunice informațiile medicale oricărui pacient, în limba maternă a acestuia sau într-o limbă pe care acesta o cunoaște.

„Pacientul are dreptul de a fi informat asupra starii sale de sanatate, a interventiilor medicale propuse, a riscurilor potentiale ale fiecarei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuarii tratamentului si nerespectarii recomandarilor medicale, precum si cu privire la date despre diagnostic si prognostic. Informatiile se aduc la cunostinta pacientului intr-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate; in cazul in care pacientul nu cunoaste limba română, informațiile i se aduc la cunoștință în limba maternă ori în limba pe care o cunoaște sau, după caz, se va căuta o altă formă de comunicare”, se arată în actul normativ.

Practic, legea îi obligă pe toți doctorii fie că sunt la spitalele de stat sau private,la cabinetele medicale sau la policlinici să vorbească cu pacientul în limba pe care acesta o cunoaște,fie că aceasta e chineză, malgașă sau somaleză.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.