Un apartament situat la etajul 12 din cunoscutul complex „Wings” din Cluj-Napoca, supranumit „Blocul cu aripi”, a fost scos la închiriere pe perioada festivalului Untold. Priveliștea e spectaculoasă, dar ceea ce atrage și mai mult atenția este toaleta amplasată pe balcon, relatează Știri de Cluj.
Anunțul sună tentant: „Oferim cazare pe perioada UNTOLD pentru pretențioși! Apartament la etajul 12, în complexul Wings, str. Frunzișului. Parcare, aer condiționat, jacuzzi. Capacitate maximă: 4 persoane (2 pe canapea). Oferim contract și factură”.
Balconul, amenajat ca un mini spa urban, oferă jacuzzi, chiuvetă, o panoramă uimitoare asupra orașului și — piesa de rezistență — un vas de toaletă așezat lângă pervaz.
Nu e o farsă: baia e deschisă către cer și doar parțial separată de vecini. Există un paravan din sticlă între jacuzzi și restul balconului, însă acesta nu oferă intimitate deplină.
Postarea a devenit rapid virală pe grupurile dedicate cazării la UNTOLD. Deși mulți au lăudat amplasarea și dotările luxoase, reacțiile au fost unanime în privința toaletei sub cerul liber: „Serios?! WC pe balcon?!”.
Un alt comentator, mai ironic, a scris: „Creativ, nu zic nu. Dar cum e să meditezi la nevoile tale biologice admirând apusul peste Cluj?” Un altul a notat cu umor ardelenesc: „No, apartament cu buda în fundul curții, da’ la etaj, n-am mai văzut!”.
Important de menționat este că locuința are și o baie interioară, complet echipată și perfect funcțională. Însă terasa rămâne subiect de discuție: e doar pentru relaxare sau și pentru necesități?
În ciuda ideii neobișnuite a toaletei în aer liber, apartamentul se dovedește căutat, mai ales de către festivalieri lipsiți de inhibiții.