Api şi Ibuţ, căluții tămăduitori de lângă Timișoara

Comentează

La câţiva kilometri de Timişoara se află un mic colţ de rai, unde oamenii şi animalele trăiesc în armonie la centrul de hipoterapie şi dresaj natural de la Ianova, unde vin copii bolnavi ca să se vindece cu ajutorul cailor. 

Cu sprijinul acestor minunate animale, copiii suferinzi de sindrom Down, tetrapareză, hemipareză, paralizii cerebrale infantile, distonii, deficit de atenţie, autism, retard mental şi sindrom Rett găsesc alinare, o fetiță ce suferea de terapareză vindecându-se cu ajutorul lui Api și Ibuț.

„După mai multe şedinţe de terapie, micuţa a învăţat să meargă, iar acum se deplasează fără ajutor”, a declarat, pentru renasterea.ro, Erika Weisz, medic şi fiziokinetoterapeut.

Ideea deschiderii centrului i-a aparţinut chiar Erikăi Weisz, care a urmat o serie de cursuri şi a lucrat ca voluntară în Italia, specializându-se în hipoterapie. Spune că acolo a văzut ce influenţă are asupra copiilor cu dizabilităţi psihice şi motorii terapia cu cai şi aşa s-a decis să pună bazele unei organizaţii neguvernamentale cu acest profil la Ianova.

În prezent, în centru lucrează un antrenor pentru căluţi, un psiholog şi mulţi voluntari. Cei doi cai, Api și Ibuț, folosiţi la terapie sunt foarte blânzi, cumpăraţi de la Herghelia Izvin, iar cel de-al treilea, Oli, care în prezent este în antrenament, este un cal abuzat, pe corpul căruia încă se văd cicatrice de la bătăi, notează renasterea.ro. Este un bidiviu blând, însă din cauză că a fost bătut, se sperie la orice mişcare bruscă.

La ce e bună hipoterapia?

Erika Weisz susţine că hipoterapia duce la ameliorarea echilibrului, reglarea tonusului muscular, realizarea automatismelor de ajustare posturală, sporirea atenţiei, reglarea tonusului psihic, controlul gândurilor şi al gesturilor.

„Călăreţului i se transmite acelaşi impuls ca şi în cazul unui mers fiziologic normal”, mai spune, pentru sursa citată, medicul.

Caii, la rândul lor, sunt pregătiţi după metoda dresajului natural, fără să fie chinuiţi sau să li se pună zăbală.

„În prezent lucrăm cu mai mulţi copii instituţionalizaţi, copii aflaţi în plasament, iar rezultatele sunt bune. Important este să-i redăm societăţii. Dezvoltarea inteligenţei emoţionale este foarte importantă”, a precizat Erika Weisz.

În luna iunie, la centru va sosi Kim Meeder, o specialistă din Statele Unite ale Americii, care va demara un nou proiect. Ea va lucra cu micuţi care au suferit traume emoţionale şi cu cai, care, la rândul lor, au cunoscut suferinţa. S-a constatat că se obţin rezultate bune atunci când micuţii abuzaţi interacţionează cu căluţi care au trecut prin experienţe traumatizante.

Sursa foto: renasterea.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mihai Chiriță este acuzat că ar fi prejudiciat . Sursa foto: Shutterstock, Facebook / Mihai Chiriță
Analiză
10:00
Achiziție „în orb” la Primăria Iași: factură de două milioane de lei, avizată și achitată în mai puțin de trei ore. Ce a cauzat atâta grabă în instituția publică condusă de Mihai Chirica
După ce va fi supusă unei complicate intervenții chirurgicale, Natalia are nevoie de o proteză oculară și de tratamente postoperatorii. Fetița de 2,7 ani ce suferă de o formă rară de cancer infantil, are nevoie de 8.000 de euro
08:00
După ce va fi supusă unei complicate intervenții chirurgicale, Natalia va avea nevoie de proteză oculară și de tratamente postoperatorii. Fetița de 2,7 ani ce suferă de o formă rară de cancer infantil, are nevoie de 8.000 de euro
MONDEN
Adelina Pestritu si sotul ei, Virgil Șteblea
10:11
Cum își educă Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea fetița, pe Zenaida. „Nu fac excepție de la regulă. Fiecare dintre noi are un rol important”
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
12 oct.
Luca Niculescu admite că există varianta să își depună mandatul înainte să ajungă la votul din Parlament. Ce a spus despre sprijinul lui Nicușor Dan
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Getty Images
12 oct.
Luca Niculescu anunță cu trei zile înainte să depună lista miniștrilor în Parlament că nimeni nu i-a oferit garanții că Guvernul lui va trece. Ce variante are
Ultimele știri
10:51
Adevărul despre suplimentele pentru longevitate. Medicii geriatri spun ce obiceiuri simple prelungesc cu adevărat viața
10:48
O insulă de 110 hectare se vinde la preț de apartament în București: în anul 1891, de acolo se extrăgea un granit unic
10:47
Cod galben de vânt puternic și lapoviță la munte. ANM a emis noi alerte meteo: zonele vizate de rafale și ploi în următoarele 24 de ore
10:45
10 vedete care au avut averi fabuloase și cum au pierdut totul
TRENDING
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
12 oct.
Horoscop 13 octombrie 2026. Peștii, a venit momentul să își spună întrebări despre activitatea lor de zi cu zi și să afle ce ar putea regla
Adevăratul motiv pentru care ne trezim mai devreme pe măsură ce îmbătrânim. Sursă foto: Getty Images.
10:29
Adevăratul motiv pentru care ne trezim mai devreme pe măsură ce îmbătrânim: detaliul neștiut din creier care ne dă peste cap ceasul biologic
O tânără a renunțat la slujba dintr-o bancă din Londra, a cumpărat un iaht cu 1900 de lire pe internet și acum economisește o avere în fiecare lună
10:29
O tânără a renunțat la slujba dintr-o bancă din Londra, a cumpărat un iaht cu 1.900 de lire pe internet și acum economisește o avere în fiecare lună: „Un mod de viață mai flexibil”
O asistentă medicală o ajută pe o femeie în vârstă să se ridice de pe o canapea gri
09:39
Testul simplu de 30 de secunde care îți spune ce vârstă are corpul tău
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
09:14
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
O persoană îmbrăcată în costum de fantomă ține dovleci în aer liber
09:08
Cele mai bântuite locuri din lume. Castelele, insulele și hotelurile învăluite în legende sinistre pe care curajoșii le pot vizita de Halloween în 2026
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Jandarmeria a folosit inclusiv tunuri de apă pentru dispersarea participanților de la mitingul din 10 august 2018. Sursă foto: Hepta.
07:53
Dosarul 10 august se judecă la trei zile după ce faptele s-au prescris: un nou termen la Curtea Militară de Apel București
Un bărbat îmbrăcat într-o geacă neagră și pantaloni închiși la culoare, mergând pe un trotuar pavat în timp ce ține o umbrelă maro deasupra capului, pe o ploaie torențială.
07:42
Val de frig, ploi în fiecare zi, lapoviță și ninsori, apoi încălzire. Prognoza meteo ANM până pe 8 noiembrie 2026
Ilustratie Targu-Neamt (15) copy
ExclusivReportaj
07:00
Oraşul în care oamenii se trezesc noaptea ca să facă duş sau ca să spele rufe la maşină. „Problema se va rezolva când voi schimba toată conducta. Sper ca la anul, pe vremea asta, să termin”, spune preşedintele CJ Neamţ
Călin Georgescu la Curtea de Apel București
06:04
Călin Georgescu află marți dacă scapă de arestul preventiv. Tribunalul București decide în dosarul înșelăciunii de 1,1 milioane de euro
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
07:27
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?