Aplicația Hamdan, care înseamnă „însoțitor” în persană, a fost dezvoltată de o filială care face parte din Organizația de propagandă islamică.

Hamdan pretinde că folosește inteligența artificială pentru a găsi potriviri „numai pentru burlacii care doresc o căsătorie permanentă” și doar pentru o soție.

Aplicațiile matrimoniale sunt populare în Iran, dar de acum doar Hamdan va fi legală. Legislația iraniană pedepsește relațiile sexuale consensuale dacă sunt în afara căsătoriei.

Potrivit site-ului Hamdan, utilizatorilor li se verifică identitatea și sunt supuși unui test psihologic, înainte de a începe să-și caute un partener.

În momentul în care se ivește o potrivire, aplicația „pune în legătură familiile, în prezența unor consultanți de servicii”, care vor „însoți” cuplul timp de patru ani după căsătorie.

Șeful Institutului Cultural Tebyan, care a dezvoltat Hamdan, a declarat că aplicația va crea familii sănătoase într-un moment în care valorile familiei sunt amenințate de „diavolul” și de dușmanii Iranului.

Conform statisticilor Organizației Naționale pentru Înregistrarea Civilă, aproximativ 307.300 căsătorii și 99.600 divorțuri au fost înregistrate în Iran în perioada martie – decembrie 2020. În 2008, a existat un divorț la fiecare opt căsătorii.

Între timp, sporul natural a scăzut la 1,29% în 2020, în condițiile în care mai mult de jumătate din populația Iranului are sub 35 de ani.

Cum și-au schimbat strategia liderii politici, ca să câștige simpatia majorității vaccinate din țările lor
Recomandări
Cum și-au schimbat strategia liderii politici, ca să câștige simpatia majorității vaccinate din țările lor

Guvernul iranian a avertizat că, dacă nu se iau măsuri, țara ar putea avea una dintyre cele mai îmbătrânite populații din lume în următoarele trei decenii.

În martie, parlamentul iranian a adoptat un proiect de lege prin care se cere guvernului să ofere stimulente financiare pentru căsătorie și pentru cuplurile care au mai mult de doi copii, dar nu a fost aprobat încă de Consiliul Gardian.

Și anul trecut autoritățile au început să limiteze furnizarea de servicii familiale în spitalele administrate de stat. Vasectomiile (n.r. – metoda de sterilizare a bărbaților) nu se mai fac, iar contraceptivele sunt oferite doar femeilor care au grave probleme de sănătate.

FOTO: EPA

Citeşte şi:

Număr fără precedent de decese zilnice provocate de COVID-19 în Rusia

Clienţii restaurantelor din Grecia cu spaţii în interior, obligați să facă dovada vaccinării sau a testării negative

O broască țestoasă de la Zoo Viena a murit la 130 de ani. „Numeroși vizitatori îl ştiau dintotdeauna pe Schurli”

Urmărește-ne pe Google News
Arbitra de la Australian Open: „Aveţi vreo întrebare înainte de meci?” » Ce a putut să întrebe Kyrgios
PARTENERI - GSP.RO
Arbitra de la Australian Open: „Aveţi vreo întrebare înainte de meci?” » Ce a putut să întrebe Kyrgios
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Playtech.ro
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Cod Rutier 2022. O nouă propunere de modificare îi revoltă pe şoferi: "Sub nicio formă, este inutilă!"
Observatornews.ro
Cod Rutier 2022. O nouă propunere de modificare îi revoltă pe şoferi: "Sub nicio formă, este inutilă!"
Horoscop 20 ianuarie 2022. Leii, chiar dacă se văd deja încălecați pe niște cai mari, ar fi bine să stea cuminți, măcar pentru moment
HOROSCOP
Horoscop 20 ianuarie 2022. Leii, chiar dacă se văd deja încălecați pe niște cai mari, ar fi bine să stea cuminți, măcar pentru moment
Maxim a fost răpit de lângă bunica sa. Poliția i-a găsit cadavrul îngropat într-un 'mormânt' de beton
Știrileprotv.ro
Maxim a fost răpit de lângă bunica sa. Poliția i-a găsit cadavrul îngropat într-un 'mormânt' de beton
Marian Iancu a ajuns într-o stare deplorabilă: ”E terminat, de-abia mai merge”. Ultimele informaţii despre fostul patron al lui Poli Timişoara
Telekomsport
Marian Iancu a ajuns într-o stare deplorabilă: ”E terminat, de-abia mai merge”. Ultimele informaţii despre fostul patron al lui Poli Timişoara
AZI PENTRU MÂINE. La ce să ai grijă și acum, chiar dacă sărbătorile s-au terminat
PUBLICITATE
AZI PENTRU MÂINE. La ce să ai grijă și acum, chiar dacă sărbătorile s-au terminat