Un fenomen extrem de rar s-a produs, luni, în Londra și mai multe zone din Marea Britanie. Cerul s-a făcut roșu și s-a întunecat în plină zi, atmosfera semănând cu cea din timpul unei eclipse, doar că soarele se vedea pe cer foarte roșu.
Specialiștii au transmis oamenilor să stea calmi explicând că este vorba de un fenomen cauzat de uraganul Ophelia, care se apropia de arhipeleagul Marii Britanii. Uraganul care nu a lovit Anglia, în plin, pe traiectoria acestuia aflânduse Irlanda, Irlanda de Nord și Scoția, a adus cu el nisip saharian și fum de la incendiile din Portugalia. Toate acestea, coroborate cu smogul din Londra a dus la apariția straniului fenomen.
Un alt fenomen interesant provocat de uraganul Ophelia a fost valul de aer neobișnuit de cald adus din Spania și din Africa de Nord, motiv pentru care temperaturile au ajuns la peste 20 de grade pe parcursul weekend-ului.
"Un fenomen interesant care este rezultatul Opheliei este culoarea cerului și a soarelui și praful de pe mașini. Aceleași vânturi sudice care au adus căldura de zilele trecute au adus și praful actual iar acesta difuzează lumina albastră a soarelui împrăștie lumina albastră de la soare, lăsând mai multă lumină roșie de la răsărit până la apus”, au transmis meteorologii britanici.
În ciuda asigurărilor date de autorități, londonezii nu s-au simțit confortabil pe parcursul zilei. ”Au fost furtuni mult mai puternice decât asta, cu vânt de 130 km/h, au fost ploi torențiale, fenomene meteo extreme, dar atmosfera încărcată de luni avea ceva deosebit. Era ca și când simțeai că vine apocalipsa, se simțea o apăsare sumbră”, a povestit pentru Libertatea o româncă stabilită în Londra. ”Nu am mai trăit așa ceva. Deși știam care este explicația rațională pentru acel fenomen, nu m-am simțit cu nimic mai bine”, a mai spus românca.
Foto: EPA