De Daniel Ionașcu,

Totul a pornit de la o postare pe Reddit a unui utilizator, care a remarcat că după ce a schimbat bateria iPhone-ului său, acesta are performanțe mult mai mari. Asta sugera că limitarea performanțelor este indusă prin software.

Ulterior, aplicația de testare Geekbench a verificat acuzațiile și acestea s-au dovedit reale.

Ceea ce a determinat Apple să recunoască, în premieră, că încetinește în mod voit performanța modelelor iPhone 6, iPhone 6S, iPhone SE și iPhone 7. Apple spune, însă, că face asta pentru că în timp performanța bateriilor se deteriorează, iar acestea nu mai sunt în stare să acopere cererea mare de energie din partea procesorului atunci când încarcă aplicații sau jocuri complexe. Astfel, Apple face ca procesoarele să meargă la frecvențe mai mici pentru a nu se închide din cauza bateriilor.

Apple spune că a introdus această ”facilitate” anul trecut, însă pe internet există de mulți ani teoria privind ”învechirea planificată”. Adică Apple încetinește în mod voit dispozitivele vechi cu fiecare versiune nouă a sistemului de operare pentru a-i determina să cumpere alte produse.

În fapt, asta acuză chiar și unii dintre cei care dau acum Apple în judecată.

Ce a scris un jurnalist sportiv despre Barna, după ce acesta s-a comparat cu Hagi
Recomandări

Ce a scris un jurnalist sportiv despre Barna, după ce acesta s-a comparat cu Hagi

Aceste procese au loc în California, New York și Illinois, dar și unul în Israel.

Apple trebuia să înlocuiască bateriile, nu să limiteze performanța

Într-unul dintre acestea, derulat în San Francisco, consumatorul spune că inabilitatea bateriei de a ține pasul cu procesorul era un defect.

”În loc să repare defectul și să ofere înlocuirea bateriei pentru toate iPhone-urile afectate, Apple a încercat să mascheze defectul bateriei”, spune consumatorul nemulțumit.

Apple ar fi putut să anunțe utilizatorii cu baterii defecte printr-o notificare pe ecran să-și schimbe bateria sau să poată opta să nu aibă dispozitivul limitat în privința performanței. Dar nu a făcut-o.

În mod ironic, problemele Apple legate de baterii vin după ce în 2016 Samsung a avut un an ”incendiar” din cauza bateriilor, gigantul coreean fiind forțat să retragă modelul Samsung Galaxy Note 7 de pe piață din cauza bateriilor care luau foc sau explodau.

Cartelul angajărilor din industria auto românească blochează muncitorii și la a treia spiță de firme subcontractoare!
Recomandări

Cartelul angajărilor din industria auto românească blochează muncitorii și la a treia spiță de firme subcontractoare!

Anul problemelor pentru Apple

Apple a avut un an greu în 2017, compania pierzând un proces privind tehnologia utilizată în aplicațiile FaceTime și iMessage și a fost de acord să plătească 1,7 miliarde de euro către Nokia pentru brevetele utilizate.

De asemenea, compania are probleme cu noul iPhone X, deoarece sistemul său de recunoaștere facială a fost păcălit de hackeri.

Cu toate acestea, ultimul trimestru din acest an este estimat să fie cel mai profitabil din istoria companiei, datorită lansării iPhone X, iPhone 8 și iPhone 8 Plus, dar și a noii generații de Apple Watch și a iMac Pro, un model extrem de scump, cu prețuri pornind de la 5.000 de dolari.

La 6 ani de la divorțul de Consuelo, Adi Mutu rupe tăcerea! Ce a fost nevoit să facă la partaj. Video exclusiv
GSP.RO

La 6 ani de la divorțul de Consuelo, Adi Mutu rupe tăcerea! Ce a fost nevoit să facă la partaj. Video exclusiv

Horoscop 17 octombrie 2019. Există un secret pe care Balanțele îl pot afla astăzi
HOROSCOP

Horoscop 17 octombrie 2019. Există un secret pe care Balanțele îl pot afla astăzi