Gigantul american cu sediul la Cupertino, California, a precizat că Stripe va fi primul operator de plăţi care va oferi noua facilitate.
Serviciul va folosi cipul NFC al iPhone-ului pentru realizarea plăților contactless şi va accepta atât Apple Pay, precum şi cardurile Visa, American Express, Mastercard şi Discover.
Cu „Tap to Pay”, firmele pot folosi iPhone pentru a recepţiona plăţi contactless realizate prin Apple Pay sau cu cardul. Plata se va poate face prin apropierea unui dispozitiv Apple (iPhone, Apple Watch) sau card contactless de iPhone-ul furnizorului de servicii, fiind nevoie doar de o simplă confirmare a tranzacţiei.
Potrivit go4it.ro, funcția „Tap to Pay” va fi disponibilă pentru început doar în Statele Unite ale Americii, iar aceasta va fi integrată în sistemul de operare al iPhone, iOS, în viitorul apropiat. Nu este clar dacă va veni cu următorul iOS 15.4 sau mai târziu. Cele mai vechi modele de smartphone care vor putea folosi „Tap to Pay” pentru a înregistra plăți sunt cele din generația iPhone XS. Astfel, suportul merge în urmă pentru ultimele patru generații de telefoane Apple.
Plățile efectuate prin noua funcție vor fi la fel de bine securizate precum plățile prin Apple Pay, fiind criptate și bazate pe tranzacții cu ID unic și card-uri „tokenizate”, care nu mai pot fi folosite după respectiva tranzacție. Apple spune că nu colectează date despre ceea ce cumperi sau despre clienți, continuând în direcția confidențialității datelor pe care compania a urmat-o în ultimii ani.
Anunţul este cea mai recentă mişcare a Apple în industria serviciilor financiare. În prezent, compania operează Apple Pay, un serviciu de plăţi fără contact, Apple Pay Cash, un serviciu de plăţi peer-to-peer, şi Apple Card, un card de credit orientat către aplicaţiile iPhone, operat împreună cu Goldman Sachs.
Apple a precizat că funcţia va fi accesată prin intermediul aplicaţiilor de la terţi, care vor fi lansate în cursul acestui an. Alte companii de plăţi şi dezvoltatori de aplicaţii vor putea dezvolta aplicaţii care să acceseze „Tap to Pay” într-o versiune viitoare a iOS.