Libertatea a demarat, duminică, 25 ianuarie, concursul“Maşina ta ciudată”.Cititorii care au autovehicule ieşite din comun sunt invitaţi să ne trimită poze cu acestea. Cea mai haioasă maşina va fi răsplătită cu premii surpriză. Astăzi vă prezentăm fotografia primului concurent.
Florin Lupu, din Botoşani, a renunţat de câteva săptămâni la maşina pe benzină în favoarea unui autovehicul care funcţionează exclusiv pe energie electrică. Maşina Mini-El, din 1990, e încadrată în România la categoria moped, costă 3.800 de euro, însă un model nou ajunge la 9.800 de euro. Motorul are 3,35 cai putere, iar vehiculul are o autonomie de 100 km. Costul unei singure reîncărcări ajunge la patru lei.