Afaceriştii apropiaţi lui Marin Dumitru îşi vor petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor, după ce procurorii au demonstrat că, din 2009 şi până în prezent, ar fi spălat bani prin intermediul unor documente false şi înregistrări contabile fictive, prejudiciul adus bugetului de stat ridicându- se la 42,4 milioane de lei, adică aproape 9 milioane de euro. Schema fraudării statului e simplă şi tot mai des folosită în cazul furtului de bani publici. Potrivit oamenilor legii, Marin Dumitru – amicul primarului de la Sectorul 5, Marian Vanghelie – şi Victor Ţene, un apropiat al acestuia, contractau lucrări prin câştigarea unor licitaţii publice – în special reabilitări de blocuri, iar ulterior, după ce primeau banii de la primării, îi împărţeau către mai multe firme mai mici, astfel încât să pară cheltuiţi, chiar dacă în realitate se întorceau cash la societăţilemamă. Neavând astfel nici un fel de profit, evident că firmele nu dădeau nici măcar un leu la stat drept impozite.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.