Arestații preventiv vor avea dreptul la vizite intime. Guvernul modifică, miercuri, Codul de Procedură Penală pentru a elimina discriminarea față de cei condamnați, care beneficiază, prin lege, de aceste vizite conjugale.
Potrivit proiectului de modificare a Codululi de Procedură Penală, pot beneficia de vizită intimă persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:
a) sunt condamnate definitiv şi sunt repartizate într-un regim de executare a pedepselor privative de libertate, respectiv sunt arestate preventiv în cursul judecății.
b) există o relație de căsătorie, dovedită prin copie legalizată a certificatului de căsătorie sau, după caz, o relație de parteneriat similară relațiilor stabilit e între soți;