ÎPS Teodosie şi instituţia pe care o conduce au ajuns iar în atenţia finanţiştilor, după ce a strâns în doar trei luni de la ultima executare silită datorii de peste 10 miliarde de lei vechi. La data de 25 octombrie, Arhiepiscopia înregistra obligaţii fiscale restante către bugetul general consolidat în sumă de 1.041.860 lei. Suma reprezintă debite şi dobânzi la sumele datorate.Drept pentru care fiscul a început procedura de executare silită, a pus popriri pe conturile bancare ale Arhiepiscopiei Tomisului şi a instituit sechestru asupra bunurilor mobile şi imobile, clădiri, terenuri, maşini.

Arhiepiscopia Tomisului confirmă faptul că are datorii către Administrația Națională a Finanțelor Publice. Conform purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei, Alin Boc, datoriile s-ar fi acumulat din cauza „dificultăților financiare ale instituției noastre, în strânsă legătură cu criza economică generalizată, cu care se confruntă actualmente întreaga lume. Sărăcirea accentuată a populației, din ultimul timp, i-a determinat pe mulți fii ai Bisericii să ne ceară ajutorul. Nu am putut fi nepăsători faţă de acești semeni aflați în lipsuri şi suferințe… Atunci când a cerut reeşalonarea datoriilor sale, Arhiepiscopia Tomisului şi-a alcătuit o strategie prin care să poată face aceste plăți, dar să poată continua totodată şi activitatea filantropică”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.