IPS Teodosie a scăpat de acuzațiile de luare de mită întrucât „s-a dispus clasarea cauzei”, au precizat procurorii DNA.

În același dosar au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, Ciprian-Ioan Cojocaru, Bogdan-Petrişor Malaxa, Gheorghe Nadoleanu, Aurelian Ştefan şi Stere Beca, la data faptelor mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului. Aceștia sunt acuzaţi folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, informează Mediafax.ro.

„În perioada 2010 – 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (A.P.I.A.) în scopul de a primi fonduri europene”, susțin procurorii DNA.

Arhiepiscopul Tomisului a fost trimis în judecată de DNA pentru fonduri europene obținute fraudulos

În documentele prezentate, inculpații au menționat, în mod nereal, că folosesc suprafețe de peste 300 de hectare din zona denumită „Ferma 3” – Nazarcea din comuna Lumina, județul Constanța, pentru vii cu struguri nobili pentru vin. De fapt, începând din 2010, pe acele suprafețe agricole nu mai existau astfel de culturi.

Primul român eliminat din Registrul Agresorilor Sexuali, un profesor condamnat pentru corupere sexuală de minori. Ce au spus judecătorii
Recomandări
Primul român eliminat din Registrul Agresorilor Sexuali, un profesor condamnat pentru corupere sexuală de minori. Ce au spus judecătorii

„De asemenea, un alt aspect fals prezentat în declaraţiile depuse a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC), printre care şi evitarea instalării vegetaţiei nedorite, în condiţiile în care respectivele parcele erau abandonate şi invadate cu astfel de vegetaţie pe toată durata formulării cererii şi obţinerii fondurilor. Faptele au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă unică (SAPS), totalizând 1.392.964 lei, după cum urmează: în anul 2010 – 142.988,37 lei, în 2011 – 184.610,27 lei, în 2012 – 239.732,26 lei, în 2013 – 262.267,07 lei, în 2014 – 281.733,52 lei, în 2015 – 281.633,28 lei. În anul 2016 plăţile nu au fost autorizate, prin urmare, raportat la acel an, fapta a rămas în faza tentativei”, susţine DNA într-un comunicat de presă.

În acest dosar, Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.392.964 lei. În dosar s-a pus sechestru pe conturile arhiepiscopului Tomisului, dar și pe Arhiepiscopia Tomisului şi Aşezământul Monahal Sf. Apostol „Andrei”.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Constanţa.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
GSP.RO
Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bărbatul în braţele căruia Lavinia Pîrva a fost surprinsă în weekend! Imaginea pe care nu credeai că o să o vezi
Playtech.ro
Bărbatul în braţele căruia Lavinia Pîrva a fost surprinsă în weekend! Imaginea pe care nu credeai că o să o vezi
Viorel și Vulpița s-au despărțit. Ce mesaj a postat Viorel și ce se întâmplă cu cei doi copii: 'Eu sunt cu...'
Viva.ro
Viorel și Vulpița s-au despărțit. Ce mesaj a postat Viorel și ce se întâmplă cu cei doi copii: 'Eu sunt cu...'
"Stai în genunchi în timp ce mă implori". O gașcă de 12 fete au torturat ore întregi o copilă de 13 ani și au filmat oroarea. Un nou atac odios zguduie Germania
Observatornews.ro
"Stai în genunchi în timp ce mă implori". O gașcă de 12 fete au torturat ore întregi o copilă de 13 ani și au filmat oroarea. Un nou atac odios zguduie Germania
Reacția uluitoare a unui britanic atunci când a văzut cum vorbesc elevii români engleză. Ce a spus Michael despre asta
Știrileprotv.ro
Reacția uluitoare a unui britanic atunci când a văzut cum vorbesc elevii români engleză. Ce a spus Michael despre asta
Cât de periculoasă este, de fapt, folia de aluminiu pentru gătit. Avertismentul specialiștilor
FANATIK.RO
Cât de periculoasă este, de fapt, folia de aluminiu pentru gătit. Avertismentul specialiștilor
OFICIAL | Maghiarii se ţin de ”glume”? UEFA nu a autorizat afişarea simbolurilor ”Ungariei Mari”. Anunţul FRF
Orangesport.ro
OFICIAL | Maghiarii se ţin de ”glume”? UEFA nu a autorizat afişarea simbolurilor ”Ungariei Mari”. Anunţul FRF
'Am ajuns să mă gândesc la momentul sinuciderii'. Andreea Marin a dezvăluit cum a aflat că suferă de boala secolului
Unica.ro
'Am ajuns să mă gândesc la momentul sinuciderii'. Andreea Marin a dezvăluit cum a aflat că suferă de boala secolului
Horoscop 22 martie 2023. Berbecilor le-ar sta bine în postura omului calm și cumsecade, în orice situație, care înțelege ce este important
HOROSCOP
Horoscop 22 martie 2023. Berbecilor le-ar sta bine în postura omului calm și cumsecade, în orice situație, care înțelege ce este important
La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză
PUBLICITATE
La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză