UPDATE 10:45  Curtea de Apel Constanţa a respins, marţi, solicitarea revocării măsurii controlului judiciar formulată în cazul arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, în dosarul ”Nazarcea”, în care este acuzat, alături de alte persoane, de obţinere fără drept de fonduri europene.

Curtea de Apel Constanţa a respins cererea de revocare a controlului judicar şi a decis menţinerea măsurii pe o perioadă de până la 60 de zile, cu începere de la data de 12 septembrie.

Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.


Dosarul s-a aflat, până acum, în procedură de cameră preliminară, la Curtea de Apel Constanţa, iar faţă de IPS Teodosie este în vigoare măsura controlului judiciar.

Arhiepiscopul Tomisului află marţi dacă scapă de controlul judiciar, în dosarul Nazarcea

La termenul de luni, avocatul prelatului, Maria Vasii, a solicitat revocarea măsurii controlului judiciar. Instanţa a amânat pronunţarea pentru marţi, 12 septembrie, potrivit mediafax.ro.

„Astăzi a fost primul termen de judecată. Din păcate nu am avut procedură cu unul dintre inculpaţi. Aşteptăm să depunem declaraţiile, să depunem cererile de probe. (…) Avem încredere că se va stabili situaţia reală, respectiv faptul că nu a existat nicio fraudă cu fonduri europene. În aceste condiţii, aşteptăm momentul final al judecăţii, când nu va putea fi decât o soluţie de achitare. În această perioadă de timp, fiind vorba despre modul în care s-a gestionat procedura de primire a acestor fonduri europene, o să sesizăm şi Curtea Europeană de Conturi, care este autoritatea supremă în a verifica dacă a fost sau nu încălcată legea europeană în materia accesării acestor fonduri”, a declarat avocatul.


VIDEO/ Misha, femeia care îmblânzește fiarele! Lucrează cu aparat de sudură și flex, înconjurată de pisici


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.