Un incendiu de vegetaţie calificat drept ”foarte agresiv” de către echipajele de intervenţie a izbucnit în noaptea de duminică spre luni, pe dealurile din nord-vestul Los Angeles-ului, la porțile celebrului cartie Bel Air și ale faimosului Getty Museum.

Câteva mii de persoane au fost trezite în toiul nopţii de alertele primite pe telefoanele mobile prin care li se solicita să îşi facă bagajele şi să evacueze cât mai repede locuinţele.

Arnold Schwarzenegger, evacuat de urgență. Ce a pățit starul din ”Terminator”
Incendiile devastatoare au ajuns și zona de lux a Los Angeles-ului

Înteţit de vântul puternic, ”Getty Fire” a mistuit, luni după-amiază, o suprafaţă de peste 240 de hectare şi a forţat închiderea uneia dintre cele mai aglomerate autostrăzi din megalopolisul californian.

Peste 1.100 de pompieri din Los Angeles au fost desfăşurați pentru a lupta cu acest infern.

Printre rezidenţii cărora li s-a cerut să evacueze preventiv locuinţele se numără mulţi milionari, inclusiv jucătorul de baschet LeBron James.

”A trebuit să evacuez de urgenţă casa şi sunt cu familia în maşină în căutarea unor camere. Niciun noroc până acum!”, a scris sportivul într-un mesaj publicat pe Twitter.

CORESPONDENȚĂ DIN VIENA. Reacțiile românilor stabiliți aici: „M-a durut atitudinea disprețuitoare a Austriei. Dar plătim anii când n-am votat în România și iată ce politicieni ne reprezintă!”
Recomandări
CORESPONDENȚĂ DIN VIENA. Reacțiile românilor stabiliți aici: „M-a durut atitudinea disprețuitoare a Austriei. Dar plătim anii când n-am votat în România și iată ce politicieni ne reprezintă!”

El a revenit mai târziu spunând că a găsit în sfârşit cazare pentru el şi familia sa.

Arnold Schwarzenegger, evacuat de urgență. Ce a pățit starul din ”Terminator”
Guvernatorul a declarat stare de urgență în California

Şi actorul Arnold Schwarzenegger a fost nevoit să se supună ordinului autorităţilor.

”Am evacuat fără probleme la 3.30 în această dimineaţă (luni)”, a scris el pe Twitter.

”Dacă vă aflaţi într-o zonă de evacuare, nu întârziaţi. Fugiţi!”, a insistat starul din ”Terminator”.

Arnold Schwarzenegger, evacuat de urgență. Ce a pățit starul din ”Terminator”
Mii de oameni au fost evacuați din calea flăcărilor

Incendiul a condus la închiderea J. Paul Getty Museum şi a mai multor şcoli din zonă, din motive de siguranţă.

Întregul stat american California, situat în vestul ţării şi afectat în ultimii ani de incendii devastatoare şi uneori letale, a fost plasat duminică în stare de urgenţă de guvernatorul său.

Urmărește-ne pe Google News
Un austriac, care a locuit în România, foarte aspru cu statul nostru: „Oraș urât, am venit într-o țară săracă”. În ce oraș a locuit
GSP.RO
Un austriac, care a locuit în România, foarte aspru cu statul nostru: „Oraș urât, am venit într-o țară săracă”. În ce oraș a locuit
ȘOC! Șeful băncii austriece care deține BCR România, mesaj pentru politicienii români! Uluitor ce a spus
Playtech.ro
ȘOC! Șeful băncii austriece care deține BCR România, mesaj pentru politicienii români! Uluitor ce a spus
Dramele cutremurătoare prin care a trecut o mare actriță a României: 'Soțul meu a murit fulgerător, iar la o lună după, fratele meu a...'
Viva.ro
Dramele cutremurătoare prin care a trecut o mare actriță a României: 'Soțul meu a murit fulgerător, iar la o lună după, fratele meu a...'
Surse Observator: România pregăteşte primele măsuri împotriva Austriei, după votul negativ privind aderarea la Schengen
Observatornews.ro
Surse Observator: România pregăteşte primele măsuri împotriva Austriei, după votul negativ privind aderarea la Schengen
Meseria bănoasă, dar ocolită de români. Salariul poate să ajungă și la 3.000 de euro
Știrileprotv.ro
Meseria bănoasă, dar ocolită de români. Salariul poate să ajungă și la 3.000 de euro
Horoscopul runelor pentru săptămâna 12-18 decembrie 2022, realizat de Mihai Voropchievici. Mesaje puternice de la astre
FANATIK.RO
Horoscopul runelor pentru săptămâna 12-18 decembrie 2022, realizat de Mihai Voropchievici. Mesaje puternice de la astre
Gigi Becali, explozie de nervi după ce Austria s-a opus intrării României în spaţiul Schenghen. Declaraţii extrem de dure
Orangesport.ro
Gigi Becali, explozie de nervi după ce Austria s-a opus intrării României în spaţiul Schenghen. Declaraţii extrem de dure
Horoscop 10 decembrie 2022. Peștii este posibil să înceapă să se agite pe aceleași subiecte și să își dea seama că e inutil ce fac
HOROSCOP
Horoscop 10 decembrie 2022. Peștii este posibil să înceapă să se agite pe aceleași subiecte și să își dea seama că e inutil ce fac
Povestea lui Pavel Traian, din Cluj: a primit tratamentul care l-a scăpat de dureri la 6 ani de la diagnostic
PUBLICITATE
Povestea lui Pavel Traian, din Cluj: a primit tratamentul care l-a scăpat de dureri la 6 ani de la diagnostic