Arogarea raspunderii

Mai curand, Palatul Victoria isi arata inca o data muschii. Parlamentarii nu pierd prilejul de a insista asupra trudei lor in complexul proces de legiferare. In fapt insa sunt sever contrazisi de realitate. De ani buni, Parlamentul a devenit un oficiu unde se inregistreaza si se aproba formal ordonante de urgenta cu putere de lege, deja aplicate, ori modificari de legi, chiar organice, gata facute de Executiv, care, in cel mai rau caz, uzeaza de procedeul asumarii raspunderii. Asa se intampla si acum, cand un act normativ de maxima importanta, Codul Muncii, nu va fi dezbatut si pigulit de Parlament, ci va trece uns, prin asumarea raspunderii unui guvern cvasimonocolor. E posibil sa fie un Cod bun, e posibil ca liderii de sindicat sa nu fi aprobat proiectul cu gandul la vreo rasplata la viitoarele alegeri. Vom vedea. Dar care mai e rostul forului legislativ suprem? Intr-o tara serioasa, principalele repere, cum sunt codurile penal, civil, al muncii, sunt rodul gandirii celor pe care electoratul i-a desemnat sa-i faca legile, iar nu al unui guvern a carui atributie e sa aplice legile. Si de asta-data, Executivul nu-si asuma raspunderea pentru vreun act de guvernare, ci de fapt isi aroga atributiile constitutionale ale altei institutii, Parlamentul, cantonandu-l intr-un derizoriu vecin cu inutilitatea, in care acesta se complace.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE