Accidentele mortale care au avut loc în ultima vreme pe şantierele bucureştene au pus pe jar autorităţile. După ce în martie anul acesta, trei muncitori au murit înghiţiţi de pământ în timp ce lucrau la pasajul Băneasa, iar acum o lună şi jumătate un altul a fost strivit de un mal surpat la Romexpo, Prefectura Capitalei a demarat controale serioase.

Inspectorii au început să bată şantierele în lung şi-n lat, să verifice condiţiile de lucru. Rezultatele au fost dezamăgitoare şi amenzile pe măsură. Cu toate acestea, există în continuare şantiere care pun în pericol vieţile muncitorilor.

4094-171196-cumacara.jpg

Fiindcă ne-am săturat ca oameni nevinovaţi să fie îngropaţi de vii sub malurile de pământ, am luat legătura cu specialişti în domeniu, care ne-au spus cum trebuie securizate şanţurile. Dumitru Fanea, inspector la Inspectoratul de Stat în Construcţii, ne-a explicat ce măsuri de protecţie trebuie luate pe şantiere ca să nu se ajungă la pierderi de vieţi omeneşti.

Iată ce trebuie să aibă în vedere şefii de şantiere:

4094-171197-cuscara.jpgÎnainte de începerea oricărei lucrări trebuie să se facă un studiu geotehnic, în urma căruia se află exact natura solului în care se va săpa şi apoi se găsesc soluţii eficiente de securi-zare, mai ales dacă pământul este instabil. 

Atunci când se sapă un şanţ care are peste 1,5 metri, malurile acestuia vor fi securizate cu scânduri sau cu panouri metalice de susţinere. Acestea trebuie să fie suficient de solide şi de mari pentru a acoperi întreaga suprafaţă.

Panourile de lemn se montează folosindu- se principiul gardului, adică se pun elemente de susţinere pe verticală, pe care se fixează scânduri orizontale, folosindu-se cuie. Panourile din lemn se folosesc în special atunci când în şanţ există alte branşamente (gaze, electricitate etc.) ce nu permit folosirea plăcilor metalice.

Acestea din urmă sunt mai moderne şi se montează mai rapid, de obicei, cu un utilaj special. Pe măsură ce se sapă mai adânc, se adaugă noi “puncte de sprijin” pentru pereţii de pământ. Dacă şanţul depăşeşte 5 metri este necesar un proiect special de susţinere.

Reguli obligatorii pentru angajaţi

Orice muncitor care lucrează în construcţii trebuie să urmeze un instructaj şi să aibă o fişă care să ateste acest lucru. De asemenea, trebuie să fie echipat cu cască de protecţie, îmbrăcăminte corespunzătoare, încălţăminte specială şi mănuşi. În situaţii speciale, când se schimbă activitatea prestată, muncitorului i se face un alt instructaj şi i se dă o altă fişă de protecţie a muncii.

4094-171207-muncitor.jpg

Ce e bine să mai ştiţi

  • Lăţimea minimă a unui şanţ trebuie să fie de 40 cm. 
  • Ori de câte ori se sapă trebuie să se elimine sursele de apă care pot degrada starea şanţului. 
  • Dacă plouă, lucrările sunt oprite şi este bine ca groapa să fie acoperită.
  • Între 15 noiembrie şi 15 aprilie, săpăturile se sistează, deoarece pământul îngheţat devine instabil la dezgheţ.
  • Lucrările se reiau numai după ce temperatura depăşeşte 5 grade Celsius la prima oră a zilei.
  •  Dacă în timpul excavărilor apar evenimente neprevăzute (se descoperă canale, o fosă septică, pânză freatică etc.) lucrările se sistează imediat şi proiectantul este chemat în şantier. În caz contrar, există riscul major ca pământul să se lase.

Fotografii: Robert Hanciarec

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.