Teoretic, relaţia Primăriei cu drumarii a expirat în octombrie anul trecut, iar noile licitaţii ar fi trebuit ţinute cam pe la sfârşitul lui 2014, preventiv. De ce? Pentru că acest tip de licitaţie este mereu contestată în instanţă, iar judecata poate dura un an, chiar mai mult. Deci, dacă eşti primar şi vrei să ai contracte de drumuri valabile la finele lui 2015, trebuie să faci licitaţia cu un an înainte. În Bucureşti nu a ţinut nimeni cont de acest aspect. Oprescu avea alte treburi la vremea respectivă, pentru care a ajuns la Beciul Domnesc. A urmat un interimar alungat repede de pe scaunul de Primar General, iar oalele se sparg în capul actualului interimar…

În condiţiile actuale, licitaţia se va ţine în iulie 2016, iar surse din cadrul Primăriei ne-au spus că sunt de aşteptat contestaţii, pentru că firmele de drumari o duc prost cu banii şi va fi un război care-pe-care. Deci, bucureştenii trebuie să se obişnuiacă cu gropile care le taie cauciucurile şi le strâmbă jenţile.

217

Soluţie de avarie: localizare gropilor prin GPS

Ca soluţie de avarie, a apărut o aplicaţie GPS care le permite şoferilor să semnaleze locurile în care sunt gropi periculoase atunci când sunt în zona lor. S-a observat că împrăştierea unor astfel de informaţii pe Internet, în spaţiul public, mobilizează autorităţile. De când a fost lansată aplicaţia, harta Bucureştiului s-a umplut de marcajele puse de şoferi. Datele sunt preluate de Primăria Capitalei, care ştie unde are de cârpit gropi.

INVESTIGAȚIE din Zürich. Mii de românce cad victime rețelelor ce alimentează comerțul cu sex, o afacere de peste 3 miliarde de euro. Activist: „În Elveția, animalele sunt tratate mai bine decât aceste femei”
Recomandări

Sigur, chiar dacă ştie, Municipalităţii îi va fi greu să le astupe. Conform declaraţiilor unor angajaţi din cadrul conducerii Administraţiei Străzilor din Bucureşti, în afară de contract de întreţinere a drumurilor adminstraţia publică ar mai putea aplica formula încredinţării directe. Legal, acest lucru se poate face în cuantumul de maximum 100.000 de euro pentru un sector, adică 600.000 de euro în total, iar lucrările trebuie executate în decurs de cel mult trei luni. După care se va aştepta semnarea contractelor prin licitaţie, căci a doua sesiune de lucrări prin încredinţare directă este interzisă. Desigur, planul de cârpeli trebuie să fie foarte bine pus la punct, ca să înceapă peste tot deodată şi să se termine în 3 luni în tot oraşul! Lucru care, desigur, ar transforma traficul, oricum îngrozitor, într-o catastrofă pe o durată de trei luni! Ce preferaţi?

1143

Doar cârpirea drumurilor ar putea costa 13,5 milioane euro

Datele tehnice ale drumarilor spun despre astuparea gropilor că la fiecare 8 metri pătraţi de reparat se foloseşte o tonă de bitum. Aceasta din urmă costă 2.500 de lei. Ce înseamnă asta pentru Bucureşti?

Reţeaua de drumuri a Capitalei însumează 19.499.000 de metri pătraţi. Dacă această suprafaţă este acoperită în proporţie de 1% de gropi, şi chiar este, ar rezulta că ar fi de astupat 195.000  de metri părtaţi de gropi, care ar necesita 24.373  de tone de bitum, în valoare de 60,9 milioane de lei, adică 13,5 milioane de euro. Această sumă depăşeşte însă posibilitate legală de a investi 600.000 de euro în peticirea gropilor din Bucureşti. Să peticim mai puţin?

FOTO: Gabriel Pătruț

O vedetă din România a avut o criză de râs când a fost întrebată de ce locuiește în continuare cu părinții: „N-am bani să mă mut”
GSP.RO
O vedetă din România a avut o criză de râs când a fost întrebată de ce locuiește în continuare cu părinții: „N-am bani să mă mut”
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Playtech.ro
Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Viva.ro
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Simulare Bacalaureat 2023. Subiectele la limba română, publicate astăzi
Observatornews.ro
Simulare Bacalaureat 2023. Subiectele la limba română, publicate astăzi
Femeia care a încercat de 960 de ori să ia permisul de conducere a cheltuit o avere pentru asta. La final, a primit o mașină. „Și să fie o lecție, oameni buni, să nu renunțați niciodată
Știrileprotv.ro
Femeia care a încercat de 960 de ori să ia permisul de conducere a cheltuit o avere pentru asta. La final, a primit o mașină. „Și să fie o lecție, oameni buni, să nu renunțați niciodată
Produsele pe care Lidl le bagă la raft de luni, 27 martie. Le găsiți în toată țara și au super reduceri
FANATIK.RO
Produsele pe care Lidl le bagă la raft de luni, 27 martie. Le găsiți în toată țara și au super reduceri
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Horoscopul săptămânii 27 martie – 2 aprilie. Câștiguri neașteptate pentru nativii Pești. Previziuni pentru toate zodiile
Unica.ro
Horoscopul săptămânii 27 martie – 2 aprilie. Câștiguri neașteptate pentru nativii Pești. Previziuni pentru toate zodiile
Horoscop 27 martie 2023. Capricornii ar fi bine să domolească puțin dorința de a schimba totul în relațiile de parteneriat, în special în cuplu
HOROSCOP
Horoscop 27 martie 2023. Capricornii ar fi bine să domolească puțin dorința de a schimba totul în relațiile de parteneriat, în special în cuplu
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix
PUBLICITATE
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix