Daniel Cosmin Ştefănescu a acceptat să-şi deschidă, pentru prima oară, sufletul în faţa reporterilor de la “Happy Hour”. Seria dezvăluirilor făcute de asasin va începe mâine, când, în premieră, românii îl vor putea vedea, în carne şi oase, pe bărbatul de 41 de ani care, acum două decenii, a luat viaţa unei artiste aflate pe culmile gloriei.
Ştefănescu va vorbi despre perioada de dinainte de 1990 şi despre ce anume făcea el până să ajungă să o cunoască pe vedetă. După cum chiar el a povestit realizatorilor emisiunii de la PROTV, pe Mihaela Runceanu a întâlnit-o într-o seară, la aeroport, când, împreună cu o cunoştinţă comună, a aşteptat-o să se întoarcă dintr- un turneu făcut în ţară.
Au păstrat legătura, iar el mergea, din când în când, acasă la cântăreaţă pentru a-i duce casete video cu cele mai noi filme care apăreau pe piaţă.
Cântăreaţa a fost strangulată şi apoi arsă
Pe 31 octombrie 1989, Mihaela Runceanu şi-a chemat prietenii în garsoniera sa din cartierul bucureştean Titan, ca să vadă câteva filme la video. Daniel Cosmin Ştefănescu i-a adus interpretei câteva casete, aşa cum făcea de obicei, însă, cum amicii cântăreţei nu şi-au mai făcut apariţia, a rămas în locuinţă pentru a se uita el la televizor.
Urma să plece când se termina filmul. Între timp, Mihaela s-a dus să-şi facă baie, după care a mers să se culce. Rămas singur, lui Ştefănescu i-a încolţit în minte gândul crimei. Avea multe datorii şi nu avea cu ce să le plătească. S-a năpustit peste femeie şi a sugrumat-o cu mâinile. Văzând că aceasta se luptă cu el, a luat cablul de la telefon şi a strangulat-o. Apoi, a luat din locuinţă tot ce a găsit de valoare, după care, ca să-şi desăvârşească “opera” şi, mai ales, ca să şteargă urmele, a stropit trupul Mihaelei cu benzină şi i-a dat foc.