Condamnat definitiv anul trecut de Curtea de Apel Galaţi la opt ani de închisoare şi aflat în perioada de executare a pedepsei, acesta va fi eliberat condiționat, scrie Agerpres.

„Admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat Milcu Viorel. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Milcu Viorel din executarea pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1700/2017 a Judecătoriei Brăila, dacă nu este arestat în altă cauză. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, este soluţia pronunţată de Judecătoria Brăila.

Viorel Micu, asistent medical la Secţia de Chirurgie a Spitalului Judeţean, a fost arestat preventiv în septembrie 2015, după ce o adolescentă de 17 ani a depus plângere împotriva acestuia, acuzându-l că a sedat-o în timp ce se afla internată pentru o operaţie de apendicită şi a violat-o, rezultatele probelor ADN confirmând acest lucru.

Asistentul le administra somnifere pacientelor, aspect confirmat de martore şi scos în evidenţă de fişele medicale ale acestora, de reţetele existente în farmacia spitalului şi de declaraţiile medicilor.

În februarie 2018, Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv pe Viorel Micu la opt ani de închisoare cu executare şi obligaţia de a plăti adolescentei de 17 ani daune morale în valoare de 15.000 de euro, alături de Spitalul de Urgenţă din Brăila.

A divorțat după ce a pierdut toți banii câștigați şi a fugit din România. Ar avea datorii mari la cămătari
PARTENERI - GSP.RO
A divorțat după ce a pierdut toți banii câștigați şi a fugit din România. Ar avea datorii mari la cămătari
BREAKING: Adelina Pestrițu, amanta lui Cristi Borcea? Dezvăluiri uluitoare despre amantlâcul secret din showbiz-ul românesc
Playtech.ro
BREAKING: Adelina Pestrițu, amanta lui Cristi Borcea? Dezvăluiri uluitoare despre amantlâcul secret din showbiz-ul românesc
Certificatul verde la locul de muncă, respins în Senat: Nu a avut suficiente voturi. Legea merge în Camera Deputaților
Observatornews.ro
Certificatul verde la locul de muncă, respins în Senat: Nu a avut suficiente voturi. Legea merge în Camera Deputaților
Horoscop 27 octombrie 2021. Fecioarele încearcă să-și salveze planurile, cele mai importante, de unele singure
HOROSCOP
Horoscop 27 octombrie 2021. Fecioarele încearcă să-și salveze planurile, cele mai importante, de unele singure
Mirel Joacă-Bine a fost ucis în Italia în timpul unui jaf, însă este în viață și trăiește în Suedia. Declarația șocantă a românului
Știrileprotv.ro
Mirel Joacă-Bine a fost ucis în Italia în timpul unui jaf, însă este în viață și trăiește în Suedia. Declarația șocantă a românului
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Cum să o obții un ten strălucitor în doar 2 minute
PUBLICITATE
Cum să o obții un ten strălucitor în doar 2 minute