Astăzi are loc slujba de comemorare a lui Stephan Pelger. Pe lângă prieteni care au venit să îi aducă un ultim omagiu, mama sa a ajuns în România la slujbă. Ileana Badiu se numără printre cele care a purtat multe din creațiile semnate de celebrul designer. Cei doi erau buni prieteni, iar Ileana a mărturisit că regretatul designer avea o relație bună cu toată lumea.
Mama lui Stephan Pelger are probleme de sănătate și este internată într-o unitate specială din Germania, femeia a venit în România.
„Știa cum să îți fie prieten, așa cum și el a fost înconjurat de extrem de multă lume. Din păcate, boala acesta este mai puternică decât orice susținerea sau iubire pe care o pot da cei din jur. Nu spunea nimic care să ducă la acest deznodământ. Era, de multe ori, un om așa de plin și de vesel, energic, încât ne motiva pe noi să depășim un moment de tristețe”, a spus Ileana Badiu, la Antena Stars, potrivit Spynews.
Ileana Badiu a mărturisit că a putut să stea de vorbă cu mama lui Stephan Pelger. Deși femeia își găsește cu greu cuvintele având în vedere momentele dificile prin care trece, mama sa le este recunoscătoare tuturor celor care, în ultimii ani, i-au fost un sprijin lui Stephan Pelger.
„Știm cu toții despre depresia cu care se lupta cu zeci de ani, dar nu a spus nimic despre lucrurile care ar putea să prevadă asta (…) Evident că plânge și o îmbărbătăm noi pe dânsa, și dânsa pe noi, pentru că știe că a fost foarte iubit de cei din jur și e recunoscătoare și ea pentru acest lucru. Rudele familiei, nu este singură”, a mai spus vedeta, la Antena Stars.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro