Astronautul Neil Armostrong a murit sâmbătă, în urma unor complicaţi apărute după intervenţia chirurgicală la inimă pe care a suferit-o adum 3 săptămâni.
Într-un mesaj transmis de CNN, familia astronautului spune: „Cu durere în suflet anunțăm că Neil Armstrong a decedat ca urmare a unor complicații survenite în urma intervenției cardiovasculare”.
Numele lui Neil Armostrong rămâne legat, pentru totdeauna, de unul dintre cele mai importante momente din istoria omenirii: astronautul care a murit azi e primul om care a păşit pe lună. Se întâmpla  pe 20 iulie 1969. Lucru valabil şi pentru cuvintele rostite atunci  Neil Armostrong – „One small step for man, one big step for mankind (Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire)”

Neil Armstrong era la conducerea primei misiuni americane pe Lună, unde a ajuns la bordul capsulei Apollo11 alături de astronauţii Buzz Aldrin şi Michael Collins. Pe satelitul natural al Terrei au păşit atunci Armstrong şi Buzz Aldrin.

Astronautul Neil Armostrong, care a murit la vârsta de 82 de ani, s-a născut pe 5 august 1930 la Wapakoneta, în Ohio. Armostrong şi-a început cariera la Agenţia Spaţială Americană (NASA)  în anul 1955.
 

O femeie a intrat într-un centru de vaccinare și i-a dat pe ascuns un bilet asistentei. Aceasta a chemat urgent poliția
PARTENERI - GSP.RO
O femeie a intrat într-un centru de vaccinare și i-a dat pe ascuns un bilet asistentei. Aceasta a chemat urgent poliția
Luiz Lazarus, mesaj violent de pe patul de spital: ‘Mâncați rahat, plătiți lumea să se vaccineze’
Playtech.ro
Luiz Lazarus, mesaj violent de pe patul de spital: ‘Mâncați rahat, plătiți lumea să se vaccineze’
Cine au fost cei trei prieteni morţi în Maserati, la Poiana Stampei. Parcă având o presimţire, un alt prieten a mers după ei
Observatornews.ro
Cine au fost cei trei prieteni morţi în Maserati, la Poiana Stampei. Parcă având o presimţire, un alt prieten a mers după ei
Horoscop 17 mai 2021. Fecioarele își măsoară cuvintele și sentimentele mai mult decât de obicei
HOROSCOP
Horoscop 17 mai 2021. Fecioarele își măsoară cuvintele și sentimentele mai mult decât de obicei
Răsturnare de situație! De la ce a pornit bătaia între români de pe Aeroportul Luton. Reacția MAE
Știrileprotv.ro
Răsturnare de situație! De la ce a pornit bătaia între români de pe Aeroportul Luton. Reacția MAE
Cîţu, schimbare de ultim moment! Unde le este interzis persoanelor nevaccinate să intre. Totul s-a modificat în câteva ore
Telekomsport
Cîţu, schimbare de ultim moment! Unde le este interzis persoanelor nevaccinate să intre. Totul s-a modificat în câteva ore
VIDEO: 10 suporteri din fotbalul românesc „zboară pe sub apă” (Publicitate)
PUBLICITATE
VIDEO: 10 suporteri din fotbalul românesc „zboară pe sub apă” (Publicitate)