"Până în prezent, nu am găsit nicio dovadă că viaţa extraterestră există", a spus José Gabriel Funes, adăugând că "în Univers există miliarde de galaxii, fiecare cu miliarde de stele", astfel încât nu poate fi exclusă posibilitatea vieţii în una din ele.
Până în prezent există informaţii doar despre 350 de stele, în jurul cărora gravitează planete, a indicat astronomul, care nu exclude ca printre acestea să există una care să aibă aceleaşi condiţii naturale ca pe Pământ.
În pofida faptului că astronomia este una dintre cele mai vechi ştiinţe, astăzi ea nu poate spune cu certitudine ce se va întâmpla cu lumea noastră peste 10-15 ani, consideră preotul Jose Funes, care a subliniat interesul Bisericii Catolice pentru ştiinţă.
Interesant este şi faptul că Vaticanul organizează cu regularitate conferinţe pe tema vieţii extraterestre, la care sunt invitaţi experţi de renume din lumea întreagă, potrivit Agerpres