Turnul Eiffel va fi iluminat sâmbătă noapte în culorile drapelului Germaniei, în semn de omagiu pentru victimele atacului armat de vineri seară din Munchen (landul Bavaria, sud) în care un tânăr germano-iranian a împușcat nouă persoane după care s-a sinucis, a anunțat primarul Parisului, Anne Hidalgo, transmite EFE.
”Am urmărit cu tristețe și oroare atacul armat de ieri din Munchen, care se pare că a fost 'opera' unui nebun. Toate gândurile mele se îndreaptă spre familiile și apropiații victimelor acestei crime odioase”, a spus Hidalgo, potrivit unui comunicat.
În semn de solidaritate cu locuitorii orașului Munchen și cu omologul său Dieter Reiter, Anne Hidalgo a spus că a hotărât ca sâmbătă noaptea, începând cu ora locală 23:00, Turnul Eiffel să fie iluminat în culorile drapelului german, pentru a aduce un omagiu victimelor. ”Acum, mai mult ca oricând, trebuie să fim puternici și solidari în fața violenței”, a adăugat ea.
Atac armat în Munchen. Nouă persoane au fost ucise într-un atac armat care a avut loc vineri seară în cel mai mare mall din Bavaria, Olympia (OEZ), situat în apropierea stadionului formației Bayern Munchen. Un al doilea atac a avut loc la câţiva kilometri distanţă de mall, la staţia de metrou Marienplatz. Poliţia din Munchen a anunţat că persoana care a deschis focul în mall este un cetăţean german de origine iraniană, în vârstă de 18 ani. Acesta s-a sinucis după comiterea atacului.