O înregistrare de la metroul din Berlin a șocat întreaga lume. O femeie, în vârstă de 26 de ani, a fost lovită din senin în timp ce cobora scările. Atacul a avut loc în luna octombrie, iar de atunci filmulețul a devenit viral. Între timp, autoritățile au reușit să dea urma unuia dintre complici, iar acesta ar fi din estul Europei.
Camerele de supraveghere au suprins momentul în care femeia este lovită din spate de un bărbat, care avea în mână o sticlă cu alcool. Fără niciun motiv și fără să fie provocat, bărbatul o atacă pe femeie, iar aceasta cade pe scări.
Agresorul, care mai era însoțit de alți trei bărbați, a plecat imediat, în timp ce martorii au intervenit pentru a o ajuta pe tânără. Din fericire, victima a avut noroc şi a nu a suferit răni care îi puteau pune viaţa în pericol.
Unul dintre complicii agresorului ar fi est european
Autoritățile germane au dat publicității înregistrarea în încercarea de a da de urma agresorilor. La scurt timp, aproximativ zece persoane au contactat poliția pentru a oferi informații.
Între timp, potrivit Euronews, un tânăr dintre cei trei care îl însoțea pe agresor a fost interogat de polițiști. Acesta ar fi est european, însă naționalitatea lui nu a fost dată publicității. Nu ar fi exclus însă ca agresorii să fie chiar români.
Recompensă pentru identificarea agresorilor
Imaginile șocante au stârnit o mulțime de reacții. Mai mult, bodyguard-ul lui Lady Gaga și al actriței Charlize Theron a anunțat că oferă o recompensă de 2.000 de euro celui care ajută la identificarea suspectului și a complicilor săi. Michael Kuehr, în vârstă de 54 de ani, vrea astfel să-i încurajeze pe cei care îi cunosc pe agresori să ia legătura cu autoritățile germane.