Inițial, văduva germană a fost sunată de o persoană care s-a prezentat drept fiind fiica ei: „Mamă, mamă, am făcut un accident și am nevoie de ajutor”. „Fiica mea este în moarte cerebrală. Cred că este o greșeală”, spune femeia și închide.

Dar telefonul sună din nou. De această dată, ea aude o voce panicată, a nepoatei ei de 14 ani, care locuiește cu ea și ar trebui să fie la școală. Plângând, povestește despre un accident mortal pe care l-a provocat. Apoi, un presupus ofițer de poliție se alătură conversației.

„Pentru ca nepoata mea să nu fie nevoită să meargă la închisoare, mi-a cerut urgent 75.000 de euro. Nu aveam atâția bani, m-a întrebat dacă pot să vând repede ceva”, a povestit Martina Bischoff.

În ciuda faptului că povestea era neverosimilă, probabil că nu știau vârsta fetei, aș putea jura că vocea era, într-adevăr, a nepoatei mele Lea.

Martina Bischoff:

Martina a anunțat autoritățile și, potrivit poliției, femeia din Turingia a fost abordată de o bandă de tâlhari care „utilizează un software bazat pe inteligență artificială. Acum, ei s-au perfecționat și imită vocile unor oameni reali. Sunt suficiente doar câteva fraze din videoclipurile private încărcate pe rețelele de socializare precum TikTok”.

„Aș dori să-i avertizez și pe alții despre această nouă înșelătorie!”, a mai spus femeia.

Poliția nu a precizat dacă escrocii au fost reținuți.

Foto cu caracter ilustrativ: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (9)
Avatar comentarii

Zaraza05 24.09.2023, 17:08

Și câte se vor mai inventa....

Avatar comentarii

Paulica1968 24.09.2023, 17:38

Inteligența artificială este un lucru periculos

Avatar comentarii

AlexandraMilu 24.09.2023, 19:11

Pana unde pot ajunge unii..

Vezi toate comentariile (9)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.