Când te afli în metrou, şi te grăbeşti să ajungi la serviciu, aproape că ai un şoc când te uiţi pe monitoarele care anunţă următoarea garnitură, şi vezi că mai ai de aşteptat, nici mai mult nici mai puţin de 310 minute (aproximativ cinci ore) pentru a te urca în tren! Asta au simţit pe pielea lor călătorii care s-au aflat în urmă cu câteva zile, în jurul orelor 10.00, în staţia Piaţa Unirii 2.
Din fericire, a fost vorba doar de o defecţiune a sistemului de afişare a timpului de succedare a trenurilor, iar traficul a decurs normal, metrourile circulând la intervale obişnuite!