Poliţiştii de la Rutieră iau măsuri speciale în timpul sărbătorilor de Paşte, scoţând pe şosele peste 700 de autospeciale şi peste 400 de radare. Măsurile sunt luate pentru a preveni accidentele rutiere produse de cele mai multe ori din cauza vitezei excesive. În această perioadă, Poliţia se aşteaptă ca drumurile naţionale şi autostrăzile să devină aglomerate, începând de vineri. Gândul vă prezintă care sunt cele mai periculoase tronsoane de şosea din România, acolo unde în ultimii ani au avut loc cele mai multe accidente rutiere. În noaptea de Înviere, ordinea şi siguranţa publică va fi asigurată de peste 11.000 de poliţişti.
Poliţia Română scoate 11.000 de agenţi în stradă, în perioada sărbătorilor de Paşte, pentru a asigura ordinea publică. Pe şosele, care se vor aglomera începând de vineri până luni, vor fi mobilizate 726 de maşini de poliţie, dintre care 404 vor fi dotate cu radare, precum şi aproape 1.600 de poliţişti. În total, 340 de tronsoane de drumuri naţionale şi autostrăzi vor fi supravegheate cu radarul, pentru a-i face pe şoferi să respecte limitele de viteză şi pentru prevenirea accidentelor. Poliţiştii de la Rutieră vor acţiona şi pentru fluidizarea traficului din zonele aglomerate.
“Ne aşteptăm să devină aglomerate drumurile naţionale şi autostrăzile, iar acolo vor acţiona echipajele de poliţie. De obicei, nu sunt creşteri ale numărului de accidente rutiere în perioada de Paşte, însă asta şi pentru că noi am acţionat de fiecare dată preventiv, cu radare şi echipaje. Viteza este una dintre cauzele principale ale accidentelor rutiere şi prin amplasarea radarelor, încercăm să prevenim accidentele”, ne-a precizat Raluca Seucan, purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Române.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro