Radhika Phuyal a căzut pradă unei reţele vaste de trafic de persoane la puţin timp după ce a plecat de acasă pentru a munci ca să-şi ajute familia. Tânăra a fost acostată de un bărbat în timp ce vindea legume într-o piaţă, care i-a promis că o va angaja ca menajeră pe un salariu mare, însă totul a fost doar o păcăleală ca să-i fure un rinichi.

„Vindeam legume într-o piaţă când un bărbat a venit la mine şi mi-a zis că mi-ar putea găsi un job de menajeră. Eram disperată aşa că am acceptat. După câteva zile, angajatorii mei, o familie de patru persoane, mi-au zis că vor merge într-o excursie şi mă iau şi pe mine. Am mers într-un district din Nepal care avea graniţă deschisă cu India şi am luat trenul. Mi-era atât de sete că mi-au oferit o sticlă de Cola pe care am dat-o imediat pe gât”, a povestit femeia, care a precizat apoi că în băutură îi puseseră un sedativ puternic.

Radhika Phuyal a aflat de întâmplare la spital, după ce s-a trezit cu rinichiul lipsă. Familia i-a dat apoi suma de 1.700 de euro (105.682 de rupii) şi a dat-o afară, scrie The Sun.

„Am vorbit cu Laur și, gata!”. Noi declarații făcute de Anamaria Prodan, după ce s-a spus că divorțează
PARTENERI - GSP.RO
„Am vorbit cu Laur și, gata!”. Noi declarații făcute de Anamaria Prodan, după ce s-a spus că divorțează
Prezentatorul Antena 3 și-a BĂTUT crunt partenera de viață. S-a aflat abia acum ce i-a făcut
Playtech.ro
Prezentatorul Antena 3 și-a BĂTUT crunt partenera de viață. S-a aflat abia acum ce i-a făcut
Daniel și David, frățiorii uciși în Italia, au fost înmormântați. Strigătul disperat al mamei lângă sicriele albe ale micuților
Observatornews.ro
Daniel și David, frățiorii uciși în Italia, au fost înmormântați. Strigătul disperat al mamei lângă sicriele albe ale micuților
Horoscop 21 iunie 2021. Racii ar fi bine să caute mereu, intenționat, ceva bun în orice om și orice situație
HOROSCOP
Horoscop 21 iunie 2021. Racii ar fi bine să caute mereu, intenționat, ceva bun în orice om și orice situație
O tânără avocată din Iași a murit după ce s-a aruncat dezbrăcată pe geam de la etajul 6. Ce a făcut înainte
Știrileprotv.ro
O tânără avocată din Iași a murit după ce s-a aruncat dezbrăcată pe geam de la etajul 6. Ce a făcut înainte
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)