Doi clienţi indignaţi de comportamentul necorespunzător al unei vânzătoare care nu le-a dat restul corespunzător au decis să-i dea o lecţie acesteia. Cei doi bărbaţi din Drobeta Turnu- Severin au mers acasă nervoşi şi s-au întors cu patru săculeţi cu monede de 1 ban pentru a cumpăra un salam ce costa 38 de lei.
Potrivit Realitatea TV, numărătoarea monedelor a durat jumătate de noapte, timp în care tejgheaua magazinului a fost permanet ocupată cu muntele de bani.
La tranzacţie au participat şi poliţiştii, care au asistat mai bine de patru ore la numărarea banilor.