Politistii de frontiera din judetul Constanta au capturat sambata noapte o nava care a pescuit peste o tona de calcan si aproape 200 de kilograme de rechini intr-o zona considerata interzisa in apele Marii Negre.
Braconierii s-au folosit de mai multe unelte de pescuit ilegale si, potrivit legii, au pescuit in perioada de prohibitie. Politistii de frontiera constanteni au depistat nava Mustafa Harem, sub pavilion romanesc, la 31 mile marine travers de statiunea Mamaia.
Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Constanta, comisar-sef Adrian Burcea, a declarat ca nava a fost escortata pana in dana zero a Portului Constanta, pentru cerce-tari. Astfel, oamenii legii au stabilit ca membrii echipajului pescuisera la calcan cu paragate, unelte interzise prin lege, in zona economica a Marii Negre, in perioada de prohibitie.
Vasul avea la bord 13 membri de echipaj, dintre care zece romani si trei turci. Dosarul de braconaj va fi inaintat procurorilor, care vor stabili daca marfa si nava vor fi confiscate si daca membrii echipajului vor fi sanctionati penal. Burcea sustine ca exista o hotarare de Guvern care spune ca prohibitia incepe din luna aprilie, dar si o lege in care se arata ca pescuitul la calcan este interzis in perioada februarie – mai.