Un grup de foşti beneficiari ai centrelor de plasament și elevi din Bihor au pus murături pentru copii şi bătrâni în scop caritabil.
Gest inedit făcut de un grup de foşti beneficiari ai centrelor de plasamente ce aparţin de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, alături de elevi ai liceului Mihai Viteazul.
Înainte de sărbători aceştia s-au mobilizat şi au pus murături pentru ocupanţii unor centre de plasament şi aziluri de bătrâni.
Potrivit organizatorilor evenimentului, reuniți în asociația intitulată „Oradea Donează”, proiectul "Murături" a fost realizat cu ajutorul unor donaţii din Piaţa agroalimentară Nufărul, în 22 noiembrie.
S-au folosit, în total, câteva sute de kilograme de varză, gogoşari, ardei şi morcovi, de care vor beneficia 350 de copii din centrele de plasament şi două aziluri de bătrâni, scrie ebihoreanul.ro.
Participanţii la proiect au mai anunţat şi că pe data de 8 decembrie, Colegiul Tehnic Mihai Viteazul, în colaborare cu Oradea Donează vor organiza o masă a săracilor, pentru 200 de persoane.