Romulus Mailat, rromul de 24 de ani acuzat ca a agresat-o si a talharit-o pe italianca Giovanna Reggiani, a participat, ieri, la reconstituirea teribilei intamplari. Intre timp, judecatorul Claudio Mattioli a audiat-o pe femeia care l-a denuntat pe presupusul faptas.


Mailat a iesit ieri din inchisoare vreme de cateva ore, cat a durat reconstituirea faptei pentru care este invinuit. La sfatul avocatului sau, acuzatul a refuzat sa faca orice comentariu. Insotit de cativa anchetatori, ofiteri de politie si un martor civil, Mailat a povestit din nou ce s-a intamplat in seara zilei de 30 octombrie.


El a sustinut in continuare ca doar i-a smuls geanta Giovannei Reggiani. Mailat i-a dus pe anchetatori si in locul unde a stat ascuns imediat dupa fapta, chiar daca baraca respectiva a fost intre timp demolata.

Tot ieri, timp de doua ore, martora Emilia Nenitu, de 45 de ani, a sosit la judecatorie insotita de doi dintre cei sase copii ai sai. La audierea femeii a venit si sotul victimei, amiralul Giovanni Gumiero. Una dintre fiicele Emiliei a declarat, ieri, in fata judecatorului ca mama ei a avut intr-adevar probleme psihice, fiind internata, in anul 2005, la un spital de psihiatrie. Intrebat de ziaristi daca Mailat a avut un complice, avocatul acestuia, Piero Piccinini, a refuzat sa comenteze. 


Anglia vrea sa-i expulzeze pe imigranti dupa modelul italian


? Saptamanalul britanic News of The World sustine ca ministrul de interne britanic l-a contactat pe premierul italian Romano Prodi pentru a-i cere sfaturi in legatura cu expulzarea imigrantilor, in special a celor romani. Britanicii vor sa copieze intocmai maniera de expulzare a autoritatilor italiene. Conform aceleiasi surse, si guvernul Frantei planuieste o astfel de manevra. ? Intre timp, vicepresedintele PD, Sorin Frunzaverde, a spus ieri, dupa intalnirea avuta cu ambasadorul italian la Bucuresti, Daniele Mancini, ca Executivul de la Roma e dispus sa modifice decretul privind expulzarile daca oficialii Comisiei Europene vor solicita expres acest lucru.


Alti romani au fost atacati la Roma


– Injunghiat de mai multe ori cu un cutit

Un roman a fost atacat in noaptea de duminica spre luni in Roma si a ajuns la spital in stare grava, iar politia italiana ii cauta in prezent pe agresori. Atacul a avut loc pe strada Monte delle Capre din Roma, iar barbatul atacat a fost internat in Spitalul San Camillo in stare de incon-stienta. Ranile multiple de pe corpul sau au fost cauzate de arme albe. Majoritatea dintre ele sunt rani usoare, cu exceptia uneia profunde, pe coapsa stanga.


„M-au lovit cu pumnii in ceafa”

Liderul filialei PIN din judetul Neamt, Adrian Chifu (foto), sustine ca a fost batut, sambata seara, dupa ce a participat in orasul italian Verbania la un mars de protest impotriva violentelor din ultima perioada. ‘Dupa miting am fost urmarit de cinci indivizi, care purtau fulare pe fata. M-au lovit cu un picior in spate si cu pumnii in ceafa’, a povestit Adrian Chifu.


Plecat din Dolj, ucis la Napoli


Familia lui Nazian Buzatu (foto), doljeanul ucis sambata  la Napoli, a primit tragica veste abia ieri. Libertatea va prezinta maine povestea romanului plecat de acasa pentru a oferi un trai mai bun familiei sale, dar care a murit intr-un razboi care nu era al lui.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.