Autovehiculul, luat din faţa blocului

“Întâmplarea a făcut că ascultam un post de radio. O doamnă a intrat în direct şi a anunţat că este în posesia unor poze din care reiese clar cum o maşină este ridicată abuziv din parcare. Am auzit numărul… Era chiar maşina mea. Am sunat la poliţie, apoi la această firmă, dar ei au negat că maşina mea ar fi în parcul lor auto. Mi-am sunat apoi soţul acasă şi, într-adevăr, maşina dispăruse din parcare. După câteva minute, autoturismul a fost adus. A doua zi, directorul societăţii m-a sunat să-mi spună că s-a produs o greşeală”.

500 de lei, taxa pentru prima zi de depozitare

Tarifele pe care le percepe firma Ilcor, în sectorul 6 al Capitalei, sunt următoarele: pentru prima zi, taxele de ridicare, transport şi depozitare a maşinii sunt în valoare de 500 lei. Pentru fiecare zi care depăşeşte 24 de ore de la data ridicării, taxele de depozitare sunt în valoare de 200 de lei.

Dacă aţi parcat în sectorul 6 şi nu vă mai găsiţi maşina, trebuie să sunaţi la numărul de telefon: 021.9546. Celelalte sectoare în care se ridică maşinile parcate neregulamentar sunt: sectorul 1 (tel: 9540), sectorul 2 (tel: 9671), sectorul 3 (tel: 9543, 9640).

Dă firma în judecată

Nu este pentru prima dată când firma “greşeşte”. “Mi-au mai ridicat maşina o dată, în martie. Atunci nu am avut nici o dovadă că am parcat regulamentar şi am plătit 600 de lei, taxele la firmă”, ne-a mai spus bucureşteanca. Femeia este hotărâtă să meargă mai departe. “Mi se pare inadmisibil ce se întâmplă. Am făcut o plângere la poliţie şi vreau să dau firma în judecată”.

Dalli încasează banii în continuare

4064-162735-dali.jpg

Cu toate că primarul Sorin Oprescu a spus că începând de ieri urma să preia parcările cu plată Dalli, situaţia de la faţa locului era cu totul alta. Ieri, la prânz, taxatorii încă luau bani de la şoferii care-şi lăsau maşinile în parcajele din centru. Angajaţii Dalli sunt dispuşi să rămână în parcări până vor primi o dispoziţie de la primarul general. ( Delia Chilianu)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.