Spargere în Ajunul Bobotezei la biserica ce poartă hramul Buna Vestire din Galaţi. Una sau mai multe persoane au forţat un geam lateral al intrării în biserică, urcându-se pe un butoi ce era pregătit pentru slujba de Boboteză.
Hoții au intrat în pangar, locul unde se vând lumânări şi obiecte de cult, şi au şi spart apoi geamul uşii interioare de la intrarea în biserică.
Cu toate astea, au furat doar aproximativ 70 de lei, bani proveniţi din vânzarea lumânărilor de ieri şi nu s-au atins nici de icoanele de argint din biserică, nici altre obiecte valoroase.
Furtul a fost descoperit de dimineaţă şi imediat s-a anunţat poliţia.
,,Au luat vreo 70 de lei din sertar de aici de la lumânări. Când am venit am găsit fereastra asta laterală deschisă. Pe aici au intrat şi apoi au spart geamul uşii spre biserică, dar de acolo nu lipseşte nimic. Oameni fără Dumnezeu, ce să mai zicem”, a declarat Ioana Bocăneţ, vânzătoare la pangarul bisericii.