Clădirea şcolii din satul Coşuleni, judeţul Botoşani, a fost transformată în birt, iar elevii, prea puţini pentru o şcoală aşa de mare, au fost trimişi să înveţe în satul vecin.
Autorităţile nu s-au gândit să le pună la dispoziţie copiilor şi un microbuz care să-i ducă până la şcoala din satul vecin, însă le-a venit foarte repede ideea să transforme clădirea din instituţie de învăţământ în magazin mixt şi birt.
Sătenii au fost scandalizaţi de decizia primăriei de a transforma clădirea în loc de petrecere, spunând că şcoala este publică şi aparţine satului, 'nu unui privat care face speculă'. Inspectorii Şcolari, care au aflat abia după o lună de această schimbare, au anunţat că vor lua măsuri în acest sens, transmite Realitatea.