Deputatul PSD Aurelia Cristea cea care a inițiat legea care interzice fumatul în toate locurile publice și în parcuri în apropierea locurilor de joacă pentru copii, a fost mazilită joi de către pesediștii clujeni.
Cristea își dorea cu ardoare să candideze la primăria Clujului, dar șefii PSD au hotărât că aceasta nu este potrivită pentru acest post, atât din cauza muncii sale total nerelevante ca deputat dar mai ales datorită faptului că aceasta și-a făcut o aură cu legea anti-fumat. Mai mult, din cauza legii, partidul a scăzut cu peste 10 procente în preferințele electoratului.
„Candidatura doamnei Aurelia Cristea nu mai există. Am înțeles că soluția de a merge într-o direcție în care nu vrea populația, nu e câștigătoare. Am înțeles mesajul societății civile”, a precizat Remus Lăpuşan liderul social-democraților clujeni.Surse din PSD Cluj spun că Aurelia Cristea nu va mai fi pe listele PSD la alegerile parlamentare din noiembrie pentru un nou mandat de deputat sau senator.