„Suntem pe cale să ne împiedicăm de o pandemie a celor neprotejaţi”, a declarat cancelarul Alexander Schallenberg vineri noapte, după o reuniune de criză.

Șeful guvernului austriac şi-a exprimat speranţa că planurile Executivului vor trimite un semnal puternic pentru persoanele care nu s-au imunizat.

„Sunt încă prea mulţi cei care ezită şi procrastinează”, a notat Alexander Schallenberg, referindu-se la persoanele care nu şi-au făcut planuri de vaccinare.

În ceea ce privește un lockdown pentru cei care au fost vaccinaţi sau s-au recuperat după infectarea cu COVID-19, cancelarul Alexander Schallenberg a exclus acest lucru.

Aproximativ 220 de paturi la terapie intensivă sunt ocupate în prezent de pacienţi cu COVID-19. Dacă acest număr va urca la 600, Austria va ajunge în faza cinci a planului său, care necesită restricţii masive de circulaţie pentru cei nevaccinaţi.

Ministrul sănătăţii Wolfgang Mueckstein a declarat că Austria se află în prezent în prima fază, deci „ne uităm foarte departe în viitor”.

Incidenţa pe şapte zile în ţară este de puţin sub 230 de noi infecţii la 100.000 de persoane, în condițiile în care aproximativ 62% din populaţia eligibilă a Austriei a fost vaccinată cu schema completă.

FOTO: EPA

 
Citeşte şi:

Valul 4 al pandemiei ar putea dura până la finalul lui noiembrie. „Încă luptăm cu acest val până ajungem la o situaţie controlabilă”

Raed Arafat: Nu există nici o garanție că elevii se vor întorce la școală după vacanța de două săptămâni

A murit Gelu Tofan. Omul de afaceri cunoscut drept „regele anvelopelor” avea 61 de ani

     
"Mi-au tăiat 70 de milioane din pensia specială. Păcat, erau buni și ăia". Dumitru Dragomir a dezvăluit ce pensie i-a rămas după tăiere
PARTENERI - GSP.RO
"Mi-au tăiat 70 de milioane din pensia specială. Păcat, erau buni și ăia". Dumitru Dragomir a dezvăluit ce pensie i-a rămas după tăiere
BOMBĂ! S-a aflat cine este bărbatul cu care Liviu Dragnea a fost înșelat. ‘Amantul’ Irinei Tănase este bogat și căsătorit
Playtech.ro
BOMBĂ! S-a aflat cine este bărbatul cu care Liviu Dragnea a fost înșelat. ‘Amantul’ Irinei Tănase este bogat și căsătorit
Pregătiri pentru sfârşitul lumii: Cutia Neagră a Pământului va documenta posibila prăbuşire a civilizaţiei
Observatornews.ro
Pregătiri pentru sfârşitul lumii: Cutia Neagră a Pământului va documenta posibila prăbuşire a civilizaţiei
Horoscop 8 decembrie 2021. Gemenii sunt deja înclinați spre lipsă de concentrare, ce duce la consecințe neplăcute
HOROSCOP
Horoscop 8 decembrie 2021. Gemenii sunt deja înclinați spre lipsă de concentrare, ce duce la consecințe neplăcute
Motivul pentru care bătrânul din Vaslui și-a omorât soția și fiul cu securea este absolut cutremurător. Unde se ducea când a făcut accident
Știrileprotv.ro
Motivul pentru care bătrânul din Vaslui și-a omorât soția și fiul cu securea este absolut cutremurător. Unde se ducea când a făcut accident
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Telekomsport
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Cel mai tare eveniment pentru creatorii de conținut de pe TikTok
PUBLICITATE
Cel mai tare eveniment pentru creatorii de conținut de pe TikTok