Persoanele cu vârste de peste 65 de ani care au fost imunizate cu serurile AstraZeneca sau Johnson&Johnson trebuie vaccinate cu doza de consolidare nu mai târziu de 6 luni de la ultima doză, conform recomandărilor comisiei de experţi asupra vaccinării.

De asemenea, persoanele din căminele de bătrâni ori care au boli autoimune, cancer sau probleme cardiace, printre alte afecţiuni, trebuie vaccinate cu doza de consolidare nu mai târziu de 9 luni de la ultima doză.

Pentru ansamblul populaţiei adulte vaccinate cu Pfizer sau Moderna recomandarea experţilor austrieci este administrarea celei de-a treia doze într-un interval cuprins între 9 şi 12 luni după administrarea celei de-a doua doze.

Pentru minorii fără probleme de sănătate experţii austrieci deocamdată nu recomandă doza de consolidare.

Circa 56% din populaţia Austriei a fost până în prezent vaccinată anti-COVID-19 cu schema completă, dar procesul de vaccinare a încetinit în ultima vreme. Guvernul de la Viena le-a cerut din nou austriecilor care nu s-au vaccinat să o facă, mai ales în contextul creşterii din nou a numărului infectărilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.