„Accidentul a avut loc in jurul orei 15.00, pe bulevardul Unirii, după intersecția cu strada Traian. Un autoturism marca Dacia Logan a virat brusc în fața autobuzului, fără se asigure, fiind acroșat de acesta și împins într-un autoturism parcat pe partea dreaptă a drumului. În urma impactului, șoferul mașinii staționate si un călător din autobuz au fost răniți ușor. Pasagerii au fost coborâți din mijlocul de transport în comun, care a rămas la fața locului, până la finalizare cercetărilor, apoi a fost retras la autobază”, a precizat – pentru Libertatea – purtătorul de cuvânt al RATB, Constantin Tobescu.
Purtătorul de cuvânt al Brigăzii de Poliţie Rutieră a Capitalei, Andra Arsintescu, ne-a spus că „în urma accidentului, cele două persoane rănite ușor au fost duse la Spitalul Floreasca, pentru investigații medicale”.
La începutul lunii august, un autobuz RATB al liniei 601 a fost implicat într-un grav accident rutier în Capitală, pe Splaiul Independenței, în zona Sema Park.
Atunci, un taxi și un autoturism s-au ciocnit frontal, ricoșând în autobuzul care staționa la cap de linie, iar impactul s-a soldat cu doi morți și doi răniți.
CITEȘTE ȘI… Paradise Papers: paradisurile fiscale ale magnaților. Ce investiții are Regina Elisabeta a II-a în Insulele Cayman
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro