Autorităţile de frontieră bulgare au informat Poliţia de Frontieră Română, prin Centrul Comun de Contact (CCC) Giurgiu-Ruse, despre faptul că mai multe regiuni din partea de nord a Bulgariei au fost declarate zone calamitate de PPA şi, în consecinţă, au fost luate măsuri pentru limitarea răspândirii acestui virus pe teritoriul naţional.

În acest sens, autorităţile bulgare interzic importurile de materii prime sau produse alimentare de origine animală care conţin carne de porc sau diferite alte produse din porc, cu excepţia cazului în care acestea sunt însoţite de o documentaţie veterinară corespunzătoare, iar cetăţenii români pot fi supuşi controlului fizic al mijlocului de transport la punctele de trecere a frontierei către Bulgaria, ca măsură de susţinere a embargoului instituit.

„Pentru evitarea aglomerărilor, recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt”, se arată în comunicatul Gărzii de Coastă.

În judeţul Constanţa, la graniţa cu Bulgaria, sunt cinci puncte de trecere a frontierei cu specific rutier, în total fiind disponibile nouă benzi de control pe sensul de intrare în ţară, respectiv 10 benzi pe sensul de ieşire, la: Vama Veche – Durankulak; Ostrov – Silistra; Negru Vodă – Kardam, iar la Lipniţa – Kainardja şi Dobromir – Krushari, punctele de trecere a frontierei comune sunt deschise pentru autoturisme cu greutate totală maxim admisă de 3,5 tone, programul de funcţionare fiind de la ora 8.00 la ora 20.00.

Citeşte şi:

Premierul Bulgariei susține că turiștii români sunt responsabili de răspândirea pestei porcine pentru că aruncă gunoaiele la marginea drumului

Țiriac, scos din sărite de mărirea pensiilor: „Care e economia? Știți ce a făcut Franța?”
PARTENERI - GSP.RO
Țiriac, scos din sărite de mărirea pensiilor: „Care e economia? Știți ce a făcut Franța?”
Anna Lesko, declarație șocantă despre un concurent: ”M-a distrus, m-a violat!” Ce se întâmplă la Ferma 2020!
PARTENERI - PLAYTECH
Anna Lesko, declarație șocantă despre un concurent: ”M-a distrus, m-a violat!” Ce se întâmplă la Ferma 2020!
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2020. Luna Plină în Berbec | VIDEO URANISSIMA
HOROSCOP
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2020. Luna Plină în Berbec | VIDEO URANISSIMA
VIDEO EXCLUSIV Momente fabuloase cu Gigi Becali după meciul european al FCSB-ului: ”Bă, tu eşti bun, dar şi nebun!”
Telekomsport
VIDEO EXCLUSIV Momente fabuloase cu Gigi Becali după meciul european al FCSB-ului: ”Bă, tu eşti bun, dar şi nebun!”