Bărbatul s-a întors în România, din Lombardia, pe 28 februarie, și a intrat apoi în izolare la domiciliu.

După șapte zile, el a ajuns în stare gravă la spitalul de Boli Infecțioase din Galați, fiind ulterior confirmată infecția cu COVID-19. Bărbatul a fost transportat la Institutul Matie Balș din București.

Acum, autoritățile încearcă să-i identifice pe cei cu care bărbatul de 72 de ani a intrat în contact după aterizarea pe aeroportul Otopeni, având în vedere că acesta a luat microbuzul până la Galați.

Este vorba despre un microbuz care a plecat din București, Gara de Nord, pe 29 februarie, ora 12.15, cu puncte de îmbarcare pe strada Baldovin Pârcălabul și IDM Basarab.

De la aeroport până la Gara de Nord, bărbatul a călătorit cu un autobuz al liniei expres 780.

Astfel, persoanele care au călătorit cu acest microbuz sunt rugate să se izoleze la domiciliu și să contacteze în cel mai scurt timp autoritățile, la numărul 0744.630.508 (DSP Galați).

Microbuzul folosit este marca IVECO, de culoare albă, are numărul de înmatriculare B 83 ZAD și a circulat pe ruta București – Urziceni – Buzău – Brăila – Galați.

Această cursă a fost folosită de „aproximativ” 17 pasageri, precizează Grupul de comunicare strategică.

Stiri Coronavirus - ultimele stiri despre epidemia de coronavirus
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.