Ion Cristescu, Bucuresti: ISCIR ne obliga sa ne modernizam ascensoarele, altfel nu ne vor autoriza functionarea acestora, fapt motivat de vechimea de 40 de ani pe care o au. Proprietarii insa se opun modernizarii, mai precis contributiei de circa un milion si jumatate de apartament. Pot sa decida cei de la ISCIR sa ne opreasca ascensoarele?
Neautorizarea functionarii conduce automat la oprirea lifturilor care nu mai prezinta siguranta. Reparatiile care sa asigure siguranta functionarii lifturilor nu sunt nici pe departe facultative.
Ioan Pomega, Bucuresti: Banii stransi pentru contorizarea scarii si pentru fondul de rulment au atras o dobanda de 12 milioane de lei. Acestia sunt trecuti la venituri obtinute de asociatie si ca atare nu pot fi folositi decat la imbunatatirea confortului si eficientei cladirii. Eu cred insa ca aceste dobanzi apartin proprietarilor.
Aveti dreptate, dobanzile nu sunt venituri obtinute din activitati economice (art. 35 din Norme). Ca atare ar trebui sa se adauge – proportional – fondurilor pentru care au fost stransi. Trebuie avut insa in vedere ca fondul de rulment nu poate fi amestecat cu oricare alt fond special, fie el si pentru acoperirea cheltuielilor de contorizare.

Urmărește-ne pe Google News
„La București stătea câte trei ore la coadă pentru pâine și deodată purta ceas de 28.000 de lire”. Român celebru, atacat în presa din Marea Britanie
PARTENERI - GSP.RO
„La București stătea câte trei ore la coadă pentru pâine și deodată purta ceas de 28.000 de lire”. Român celebru, atacat în presa din Marea Britanie
ȘOC! Reacția lui Liviu Dragnea după ce Irina Tănase a ajuns la DNA. IREAL ce a spus
Playtech.ro
ȘOC! Reacția lui Liviu Dragnea după ce Irina Tănase a ajuns la DNA. IREAL ce a spus
Cum pot fi cumpărate maşinile vândute de ANAF. Audi sau Volkswagen la preţ de câteva mii de lei
Observatornews.ro
Cum pot fi cumpărate maşinile vândute de ANAF. Audi sau Volkswagen la preţ de câteva mii de lei
Horoscop 22 ianuarie 2022. Scorpionii trebuie să se ferească de probleme suplimentare și să fie atenți la ceea ce spun
HOROSCOP
Horoscop 22 ianuarie 2022. Scorpionii trebuie să se ferească de probleme suplimentare și să fie atenți la ceea ce spun
După Ucraina, încă o țară se teme de un posibil atac al Rusiei. Reacția unui înalt oficial
Știrileprotv.ro
După Ucraina, încă o țară se teme de un posibil atac al Rusiei. Reacția unui înalt oficial
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale