Tronsonul Pitești-Sibiu, scump și... cu viteza melcului. Vom ajunge în Vest pe autostradă de-abia după 2027

Comentează

Cel mai important drum rutier pentru România, autostrada dintre București și granița cu Ungaria, va fi terminat cel mai devreme în 2027, lucrările au început în urmă cu zece ani, în 2007. Cel mai important tronson, din punct de vedere economic – va ajuta exporturile Dacia, între Pitești și Sibiu nu are termen de finalizare mai devreme de un deceniu.

Autostrada care ar trebui să susțină exporturile României spre Uniunea Europeană, în special cele din domeniul auto ale grupului Dacia care se ridică până la cinci miliarde de euro pe ultimul an, nu va fi gata mai devreme de zece ani, așa cum au anunțat reprezentanții Companiei Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Este vorba de Autostrada București-Nădlac (A1) sau mai exact tronsonul de 123 de kilometri dintre Pitești și Sibiu. Investiția a fost cerută imperios de reprezentanții Dacia Renault încă din anul 2015.

Cu viteza melcului, dar la costuri ridicate

Pe lângă faptul că lucrările se vor realiza cu viteza melcului, vor fi și scumpe. Primii 45 de km din cei din cei 123 vor costa 679 de milioane de euro și vor fi gata, în varianta prognozată, în cinci ani de acum înainte. Pentru restul traseului, care va transversa munții, specialiștii CNAIR estimează încă zece ani de acum, proiectul nefiind încă finalizat.

CNAIR a anunţat că a transmis spre validare către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) documentaţiile de atribuire aferente secţiunilor 1 şi 5 ale viitoarei autostrăzi Sibiu – Piteşti. Lotul 1 aferent traseului Sibiu-Boiţa (cu o lungime de 13,2 kilometri) va costa 911,3 milioane lei (199,2 milioane euro), cu TVA și va fi gata peste nouă ani. Durata contractului este de nouă ani, dintre care un an perioada de proiectare, trei ani perioada de execuţie. Lotul 5 cuprins  între Curtea de Argeş – Piteşti (cu o lungime de 30,35 km) va costa 2,18 miliarde lei (480 milioane euro). Durata contractului cuprinde un an perioada de proiectare, patru ani perioada de execuţie.

Pentru exporturi și turism

Traseul dintre Pitești și Sibiu este ultimul care nu este realizat din autostrada dintre Capitală și Năldac, frontiera cu Ungaria. Lucrările au fost începute chiar în 1967 când s-au  proiectat și executat până în 1972 primii 90 de km. După Revoluția din 1989, s-a continuat de-abia în 2007 proiectul autostrăzii spre Vest. Drumul de mare viteză este necesat atât din punct de vedere economic, ajută exporturile pe căile rutiere, dar și turistic, ar putea permite accesul străinilor spre munte, București și chiar Marea Neagră.

“Autostrada Sibiu-Pitești trebuie să rămână o prioritate și este foarte important să fie terminată până la final de 2020, a spus în decembrie 2015 Nicolas Maure, șeful Dacia. Acesta a mai adăugat că "durează zece ore să parcurgi distanța, este absolut necompetitiv". Maure a mai atras atenția că în aceste condiții, producția de automobile de la Mioveni pierde teren în fața fabricii din Maroc. De altfel, în lipsa autostrăzii, Renault a mutat anul trecut o parte din producția Dacia Logan MCV în Maroc.

Dacia Mioveni are exporturi de aproape 8% din cele 57 de miliarde de mărfuri vândute din România în alte state.

COD PORTOCALIU de caniculă! Temperaturile vor urca până la 40 de grade Celsius

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Baile Felix
15:47
O româncă face afaceri de 5.000.000 de euro cu apa termală din Băile Felix: creștere de 23 de ori în cinci ani
Mulțime de oameni care merge pe stradă, în București. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
13:35
Record de emigrări în 2025: peste 5,1 milioane de români muncesc în țări din Europa. Topul statelor cu cele mai mari comunități
MONDEN
Cheloo
15:31
Cum arată viața lui Cheloo la Breaza: „N-aș vrea să mă mai întorc niciodată la București”
Ana Maria Mocanu și Loredana Chivu la Asia Express
15:15
Asia Express, 4 octombrie 2026. Concurenții nevoiți să plângă în timpul unei probe. Tradiția veche de 800 de ani pe care trebuie să o respecte în China
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
3 oct.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
16:34
Copiii Mirelei Vaida au spălat mașini pe stradă: „Să facă un ban cinstit”
16:30
Mașină nouă de 30.000 de euro sau Porsche second-hand: ce variantă te costă mai mult în cinci ani
16:10
Un mecanic român a reglat tacheții la o Honda 1.5 Turbo cu 141.000 km parcurşi ca „pe vremuri”
16:05
Două noi cutremure în România: seismele au fost înregistrate duminică, în județul Buzău
TRENDING
08:21
Emil Boc spune că muncitorii non-UE devin o problemă în Cluj-Napoca: „Sunt bineveniți, dar cu un test de bază”
3 oct.
O lună octombrie mai caldă decât de obicei ar putea prevesti o iarnă grea pentru Europa: ce arată prognozele meteorologilor
07:00
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Dormitorul ar trebui să fie oaza ta de liniște, dar de multe ori devine un depozit pentru lucruri care nu-și mai găsesc locul în alte camere.
15:53
Cele 6 lucruri pe care ar trebui să le scoți din dormitor dacă vrei să ai un somn mai odihnitor
O femeie îmbrăcată într-o rochie gri care arată spre o casă modulară prefabricată, de culoare deschisă, amplasată într-un spațiu exterior deschis.
13:55
Au cumpărat o casă din containere maritime cu 24.000 de euro și au prezentat-o cum arată șase luni mai târziu: „Am economisit zeci de mii de euro”
Medalie cu profilul lui Alfred Nobel pe o carte deschisă
13:00
Cine a fost Alfred Nobel. Povestea din spatele Premiilor Nobel
Colaj din trei cadre ce prezintă o tânără purtând cască de protecție albă și echipament de lucru în timp ce amestecă materiale de construcție într-o găleată pe un șantier.
11:14
O tânără a lăsat Medicina ca să se facă zidăriță în Australia: „Când află că sunt femeie, conversația se oprește”
Mai multe chelnerițe îmbrăcate în costume tradiționale bavareze purtând numeroase halbe mari pline cu bere în interiorul unui cort aglomerat de la Oktoberfest.
08:42
Cât câștigă o chelneriță la Oktoberfest în doar 16 zile de festival. Veniturile depind de încasări și bacșiș
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
𝐋𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐚𝐯𝐚𝐧𝐬𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐩𝐞 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐀𝐳𝐮𝐠𝐚–𝐁𝐮𝐬̦𝐭𝐞𝐧𝐢 Sursa foto Consiliul Județean Prahova
Analiză
13:00
Nota de plată a improvizațiilor pe DN1: jumătate de miliard de euro pentru centuri fragmentate care nu înlocuiesc autostrada și creează un haos total la Comarnic. „Sper să ne ferească Dumnezeu, în perioada asta, de vreo nenorocire”
Incendiu izbucnit la o casă din Slatina
10:03
Incendiu puternic în Slatina. O casă de 120 de metri pătrați a fost distrusă complet de flăcări. Patru persoane, inclusiv doi copii, au ajuns la spital
În piețe, tarabele sunt pline cu struguri
Reportaj
10:00
Cât costă mustul în piețele din București. Sucul dulce și proaspăt se vinde la pahar sau la sticlă
Clădirea Moscheii Carol I din Constanța
09:22
O moschee veche de peste 110 ani din Constanța intră în reabilitare: lucrările vor dura trei ani
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale